Unul dintre motivele pentru care afirmatia “Sunt foarte spiritual, dar nu sunt deloc religios” este atat de raspandita astazi, este aceea ca religia presupune staruinta, nevointa in lupta contra pacatului si a invataturilor gresite, in timp ce “spiritualitatea” este mai usor de integrat in viata. Religia presupune disciplina si dogma, de dragul lui Hristos. In schimb, cei carora le place spiritualitatea fara religie sunt gnosticii moderni (neognosticii), care pretind ca au o intelegere speciala a divinului. Scopul lor ultim este eliberarea din lumea aceasta dezgustatoare a materiei, iar cea mai mare nevoie spirituala a lor este sa se elibereze de corp, inclusiv de corpul “politic”.
A. Citate despre gnosticism
1. "Gnosticismul, in forma lui cea mai generala, se poate defini ca incercarea de a infatisa religia drept o treapta inferioara de cunoastere. Exista, prin urmare, un obiect de cunoastere: Dumnezeu, substanta ultima, sau oricum am voi sa-i ziceam, si exista diferite trepte de cunoastere, ierarhie a posibilitatilor de cunoastere, ierarhie in intelesul valorilor, nu in sens cronologic. Prin urmare, religia ar fi o treapta inferioara de cunoastere, si - ceva mai mult decat atat - treapta inferioara insemnand o cunoastere neclara si o cunoastere indirecta, nu imediata. Teza fundamentala a gnosticismului este ca religia este un limbaj simbolic pentru metafizica: acolo unde metafizica intrebuinteaza concepte, notiuni, religia intrebuinteaza simboluri, alegorii." (Nae Ionescu)
2. "Gnosticismul inseamna cunoasterea panteista a lui Dumnezeu prin credinta si cunoastere privilegiata, superioara credintei clasice bisericesti. Anuntând zorii unei noi zile pentru omul dezorientat, gnosticismul apare ca un orizont optimist, promitator de fericire. Gnosticismul cuprinde imaginea unei cunoasteri nazuita cu ardoare de catre o elita aflata pe o treapta superioara de dezvoltare spirituala, separata de intelectualismul anost, ambiguu, speculativ, van. Termenul gnosticism este de origine greaca si indica, intr-un sens general, o cunoastere. Dar, intr-un sens mai profund, cuvantul gnosticism se refera la un modus operandi care explica fenomenele fizice si metafizice cu privire la univers, iar pe om ca protagonist. Investigatorii impartiali au afirmat intotdeauna ca gnosticismul este un fenomen foarte particular, legat de activitatea constiintei in om, in nazuinta de a descifra misterele care relationeaza existenta sa cu creatorul si faptele ce deriva din aceasta legatura netagaduita. Alte concepte afirma ca gnosticismul este ansamblul cunoasterilor sacre, al caror secret Marii Initiati il pazeau cu grija si care constituia, doar pentru ei, obiectul invataturii esoterice. Gnosticismul ramâne definit ca o cunoastere revelatoare, eminamente practica, ce, departe de a exprima simple date teoretice, cauta sa semnaleze atitudinea corecta a creaturii umane in fata vietii si sa o conduca pe aceasta, prin intermediul unor trairi personale, la solutia enigmei propriei sale existente .... Gnosticismul a proclamat intotdeauna non-violenta si cauta, inainte de toate, cunoasterea integrala de sine insusi, ca baza esentiala pentru a edifica o viata mai demna, constienta si transcendenta." (Radu Cerghizan)
B. Doctrine gnostice clasice
1. Dumnezeu este indiferent la soarta omenirii si a universului, iar omenirea si materia sunt impure (nu sunt rezultatul creatiei unui Dumnezeu iubitor si grijuliu, ci emanatii asupra carora Dumnezeu nu are control de-a dreptul).
2. Puterile care guverneaza in mod secret universul sunt arhanghelii raului, asupra carora Dumnezeu nu are nici un control.
3. Majoritatea oamenilor nu-L experiaza pe Dumnezeu intr-o relatie personala directa, cu exceptia acelor putini alesi, in care scanteia divina arde inca, adica cei predestinati sa se reuneasca cu lumea divina.
4. Salvarea, mantuirea, nu sunt oferite tuturor, ci doar unui numar limitat de alesi. Cei alesi primesc cunoasterea divina de la Hristos (revelatia este pura cunoastere divina si indiferenta de aprecierea intelectului uman). Logica si bunul simt pot fi relative. Vechiul Testament ar fi rau, descriindu-l pe dumnezeul rau al evreilor. Idealul este viata divina a spiritului uman, manifestata fie prin respectarea unei morale exagerate (care se atinge prin ascetism extrem, condamnarea mariajului, desprinderea de animalitatea restului omenirii sau din contra), fie printr-o libertate de exprimare fara limite.
5. Mantuitorul aduce salvarea odata cu intelegerea (revelatia).
C. Identificarea unui neognostic
1. Este dedicat principiului eficientei, ori de cate ori propovaduieste despre “credinta”. Ca si in comert, expertul in afaceri stie cum sa manipuleze oamenii ca sa ii cumpere produsul. In acelasi mod sunt concepute si programele "spirituale" prin mass-media. Este o metoda foarte simpla. Totul se rezuma la a da beneficiarului ceea ce-si doreste. Neognosticul are o toleranta foarte mare pentru tot ceea ce este lumesc, dar, in acelasi timp, ataca in forta crestinii adevarati acuzandu-i ca sunt niste “legalisti”. Isi alimenteaza sustinatorii folosind aceasta tactica.
2. Mesajul lui are foarte rar un caracter moralizator. In timp ce accentueaza idea de “spirtiualitate”, el nu prea vorbeste despre moralitate. Adevaratul crestinism identifica spirtiualitatea cu moralitatea. Falsul profet pledeaza pentru “spiritulitate” separat de moralitate. El nu accentueaza idea de nevointa in vederea trairii unei vieti sfinte.
3. Accepta persoana lui Hristos, dar Ii tagaduieste perceptele. Ii scoate in evidenta Dumnezeirea si Jertfa Sa benevola, dar Ii respinge poruncile. Despre unii ca acesta a vorbit Domnul Iisus atunci cand a afirmat "Si pentru ce Ma chemati: Doamne, Doamne, si nu faceti ce va spun?".
4. Nu are nevoie decat temporar de un "sfetnic"; dupa ce este initiat, purcede in a-si cauta de unul singur calea care i se potriveste cel mai bine. Dar ea nu este legata in niciun caz de forme eclesiale, institutionalizate.
5. Refuza "incartiruirea" dogmatica si rituala. Nu are nevoie de comuniunea cu Biserica, pentru ca aceasta a esuat in misiunea ei. Numai de unul singur se poate elibera; se poate automantui. Deci, daca se poate automantui isi este propriul dumnezeu.
6. Chiar daca, de obicei, tinde sa se manifeste prin fapte in mod precumpanitor fata de adeptii aceleiasi grupari "spirituale" (numita "biserica") si mai putin fata de cei din afara ei, accentueaza importanta sentimentala a "iubirii" sau a "dragostei", dublata frecvent si de un pronuntat caracter practic, vizibil in sfera sociala. In acelasi timp, pune sub semnul relativismului si al unei importante secundare sau aproape inexistente a invataturii de credinta sau a dogmelor Adevarului manifest (exprimat), pe care le considera creatoare de dezbinari si certuri fara rost, de "politica" nefolositoare telului suprem al realizarii pacii Imparatiei lui Dumnezeu pe Pamant.
7. Prefera sa adopte acele idei sau atitudini despre credinta care duc la o aparenta intelegere deplina intre oameni, incercand sa evite prezenta oricarui individ care pune sub semnul intrebarii respectivele idei sau atitudini, din dorinta aceluia de restabilire a Adevarului. Nu este capabil si nici interesat sa sustina o invatatura de credinta cu un continut precis, in scopul apararii intregului Adevar si pentru care sa fie in stare sa renunte la macar o parte din ceea ce ii asigura linistea sau siguranta in aceasta viata pamanteasca.
8. Este arogant. Poate ridiculiza lucrurile si oamenii cu o indiferenta plina de umor. Pare sa fie total orb cu privire la absurditatea invataturilor sale. Falsul invatator este foarte increzator din fire. Pare sa considere ca toti oamenii sunt de acord cu el, iar cei care nu o fac nu sunt decat o ramasita de nebagat in seama a legalismului pesimist. Are niste aere de a fi de neatins, de a nu i se putea reprosa nimic si de infailibilitate, in acelasi tip avand convingerea ca toata lumea il vede la fel cum se vede el insusi.
9. Vorbeste elocvent, dar teologia lui este dubioasa. Evita discutiile calme si inteligente despre invataturile ce se desprind din Cuvantul lui Dumnezeu.
