1) Nu poate cineva să intre în Biserică numai pentru că a fost convins cu argumente raționale, pentru că i-a dovedit cineva ceva într-un anume fel. În Biserică intri pentru că ești copleșit de iubire sau pentru că simți că acolo există un drum care te va putea conduce la a cunoaște plinătatea depășirii de sine și dăruirii de sine din dragoste; să iubești și să fii iubit într-o plinătate de viață. Un filozof sau un artist se opune adeseori chiar și la a se îndrăgosti - iertați-mă că o spun; mă includ și pe mine aici. Ne place mai mult să fim admirați decât să ne îndrăgostim. (Christos Yannaras în interviul "Biserica și filosofii", Creștin Ortodox, 23 aprilie 2014)
2) Intelectualismul este o „religie” a celui ce se bizuie pe cunoașterea rațională și devine tot mai mândru de statutul și nivelul (treapta) lui. Cu cât intelectualul este mai performant și mai sigur pe cunoașterea și achizițiile lui intelectuale, cu atât îl paște un risc mai mare de a se îndepărta de „cele smerite”. Cu cât intelectualul își pleacă mai mult genunchiul sub epitrahilul unui mare duhovnic, chiar fără școală fiind, pentru a zdrobi capul șarpelui prin taina spovedaniei, cu atât îi cresc șansele de a „cunoaște cu inima” mai mult decât cu rațiunea. (Prof. dr. Pavel Chirilă în ”Intelectuali îmbisericiți”, Timp Online, 27 iunie 2017)
3) Intelectualii Bisericii îi iubesc pe Sfinți, cinstesc pe ierarhi și primesc pe preoți ca pe cei pe care Hristos i-a pus economi ai tainelor mântuitoare; Intelectualii Bisericii cercetează tainele dumnezeiești în post și rugăciune, nu sunt asemenea "ritorilor celor mult grăitori", încrezători în nălucirile minții lor deșarte de care se îngrețoșează Biserica în cântările Sale. Intelectualii Bisericii nu schimbă Legea, ci o plinesc, nu schimbă rânduiala Sfinților, ci mai degrabă o fac cunoscută ... (Pr. Savatie Baștovoi despre intelectualii Bisericii, postare pe Facebook din 27 aprilie 2023)
Sursa: https://www.facebook.com/savatie/posts/pfbid02z9tHgoVr2k3CbgqFjibpBqXNPU8eSmppXp2t5acaTogaiG88gbmoTJDhhQsgAt2Tl & https://ortodoxia.ro/post/parintele-savatie-bastovoi-despre-intelectualii-bisericii
4) Drumul intelectualului către Dumnezeu e, după mine, mai dificil decât al altor persoane. Testul smereniei şi al lepădării de sine este cu atât mai greu de trecut, cu cât cel în cauză este mai erudit. Tind să cred că este mai uşor unui miliardar să împartă averile sale celor săraci, decât unui intelectual cu veleităţi de savant să-şi răstignească mintea şi să accepte că nu ştie nimic, atâta vreme cât nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Iar pe Dumnezeu nu-L poţi aborda pe cale raţională. El nu poate fi vreodată obiect al cunoaşterii noastre, ci doar Subiect într-o relaţie de iubire. (Pr. Constantin Sturzu în ”Intelectualii în Biserică (II)”, Ziarul de Iași, 26 mai 2023)