Πρὸς Κολοσσαεῖς 2, 12:
"συνταφέντες αὐτῷ ἐν τῷ βαπτισμῷ, ἐν ᾧ καὶ συνηγέρθητε διὰ τῆς πίστεως τῆς ΕΝΕΡΓΕΊΑΣ τοῦ θεοῦ τοῦ ἐγείραντος αὐτὸν ἐκ νεκρῶν·" (EKD/NTG)
"συνταφέντες αὐτῷ ἐν τῷ βαπτισμῷ, ἐν ᾧ καὶ συνηγέρθητε διὰ τῆς πίστεως τῆς ΕΝΕΡΓΕΊΑΣ τοῦ θεοῦ τοῦ ἐγείραντος αὐτὸν ἐκ νεκρῶν·" (EKD/NTG)
"syntaféntes aftó en to vaptismó, en o ke synigérthite diá tis písteos tis ENERGEÍAS tou Theou tou egeírantos aftón ek nekrón."
Coloseni 2, 12:
"Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în LUCRAREA lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi." (BSO) /
"Prin botez, aţi fost îngropaţi împreună cu Hristos şi aţi fost înviaţi împreună cu El, prin credinţa în LUCRAREA lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi." (NTI 2009) /
"fiind înmormântați împreună cu El prin botez și înviați împreună cu El prin credința în PUTEREA lui Dumnezeu, Care L-a înviat dintre cei morți." (NTR)
* * * * * * *
ASPECTE GENERALE PRIVIND ENERGIILE LUI DUMNEZEU
(n.n., atributele / acțiunile / lucrările / "puterile" Sale)
(traducere din limba greacă după cartea cu titlul "Învățătura creștin-ortodoxă despre Dumnezeu" a prof. L. Farantos, de la Universitatea din Atena, publicată în 1985, Capitolul 7.1, pag. 423-428)
Energiile constituie a treia „diferență” în Dumnezeu, conform terminologiei Sfântului Grigorie de Nyssa (Împotriva lui Eunomie, I, 107). Învățătura ortodoxă privind energiile lui Dumnezeu constituie o dezvoltare consecventă a mărturiei Noului Testament cu privire la realitatea lui Dumnezeu revelat în Iisus Hristos. Acest Dumnezeu nu se revelează doar ca o Treime de Persoane, adică ca Tată, Fiu și Duh Sfânt. El se revelează și ca Cel care are dintotdeauna în El Însuși, deci nu a dobândit cândva de altundeva sau de la altcineva, plinătatea bunurilor „puterii, slavei, înțelepciunii, filantropiei” etc., adică „tot ceea ce are Fiul ca bunuri este al Tatălui, iar tot ceea ce este al Tatălui se găsește în mod clar în Fiul” (Grigorie de Nyssa, Împotriva lui Eunomie, I, 126). Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu este doar o realitate trinitară, ci are și esență și atribute, care sunt trăsături esențiale. Dumnezeu este o realitate care există și care posedă. Este o realitate personală, care are plinătatea vieții și a bunurilor sale, adică „viața adevărată” (Grigorie de Nyssa, Împotriva lui Eunomie, I, 126). („Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine” (Ioan 5, 26). Așa cum am spus, Dumnezeu este o realitate personală, care are viață sau, cum se mai spune, „esență”, precum și plinătatea bunurilor acestei esențe, adică averea Sa.
Aceste „diferențe” ale lui Dumnezeu în Sine Însuși sunt evidente în Sfânta Scriptură. Scriptura nu vorbește doar despre cele trei Persoane, adică despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, ci și despre o multitudine de atribute pe care Persoanele divine le posedă și le transmit, cum ar fi, de exemplu, puterea, înțelepciunea, iubirea, harul lui Dumnezeu etc., prin care Dumnezeu acționează și transmite lumii bunurile sau, altfel spus, „harurile”. Aceste atribute nu ar trebui să fie înțelese ca o realitate neutră sau impersonală, care există paralel cu Persoanele în Dumnezeu. Mai degrabă, ar trebui să le privim ca pe o apropiere de Persoanele divine, sau mai bine zis ca pe o unitate superioară, o identitate și o coincidență, după modelul: Dumnezeu în Treime este viața, adevărul, iubirea, înțelepciunea etc. Din acest motiv, adică din coincidența dintre „este” și „are” în Dumnezeu, Scriptura Îl prezintă adesea pe Dumnezeu nu numai ca o realitate personală, ci și ca una impersonală, adică ca „Divin”, revelând harul, dreptatea, înțelepciunea etc., care acționează asupra oamenilor. În orice caz, Scriptura face distincție între Persoanele divine și atributele lor, iar acest lucru oferă temeiul legitim pentru o teologie a atributelor sau a energiilor lui Dumnezeu. Pe de altă parte, nici teologia occidentală nu omite să includă în dogmaticile sale capitole despre „proprietățile” lui Dumnezeu, care însă, pentru teologia dogmatică ortodoxă, ar trebui considerate ca reprezentări neobișnuite și extrem de antropomorfice ale Dumnezeului Trinitar. Gândirea dogmatică ortodoxă nu a dezvoltat o învățătură privind „proprietățile” lui Dumnezeu. Iar capitolele relevante conținute în dogmaticile ortodoxe mai recente provin din influența teologiei occidentale.
Așa cum am spus, „personalul” și „impersonalul”, sau mai degrabă (așa cum vom vedea mai jos), „substanțialul”, se împletesc și coexistă în Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să se arate uneori ca „Cel care lucrează în voi” (Fil. 2, 13), iar alteori ca „potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere” (Col. 1, 29).
Totuși, Scriptura identifică uneori Persoanele divine cu atributele lor, așa cum se vede în binecunoscutul pasaj din 1 Cor. 1, 24: „Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu”. Faptul că Hristos nu este înțelepciunea, ci conține în Sine înțelepciunea lui Dumnezeu, se deduce din alte pasaje biblice conexe, cum ar fi, de exemplu, din Col. 2, 3, unde se vorbește despre „Hristos, întru Care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei”.
Teologia primelor secole creștine nu s-a ocupat în mod special de tema energiilor divine și de relația acestora cu Persoanele divine, ci a preluat mărturiile relevante din Scriptură, mai mult sau mai puțin, fără a bănui că ar exista vreo problemă, în lucrările sale [A se compara articolul „Energeia” de E. Fascher, în Reallexikon für Antike und Christentum, V (1962), 4-51]. În teologia Bisericii antice nu exista o învățătură explicită privind energiile lui Dumnezeu (P. Martin Strohm are o opinie contrară în articolul său: Die Lehre von der Energeia Gottes. Eine dogmengeschichtliche Betrachtung, în: Kyrios, VIII (1968), 63 și urm.).
De câte ori scriitorii ecleziastici antici folosesc 1 Cor. 1, 24 — și îl folosesc des — urmăresc un singur lucru: să arate că Fiul nu este o creație, ci aparține realității divine. Totuși, ei nu pun niciodată întrebarea și nu abordează problema relației dintre Persoane și energii în Dumnezeu. Această problemă nu apăruse încă. Ceea ce îi preocupa pe teologii din primele trei secole creștine era în principal problema divinității Fiului și a relației Sale cu Dumnezeu Tatăl. Problema relației dintre Persoanele și energiile divine apare în mod deosebit în perioada marilor Părinți capadocieni, care — după consacrarea divinității Fiului de către Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, — s-au văzut nevoiți să facă față ereziei lui Eunomie, la fel de gravă (ca și erezia lui Arie), care susținea tocmai următoarele: Adică faptul că Fiul este opera energiei Tatălui, iar Duhul Sfânt este opera energiei Fiului [(GN), Împotriva lui Eunomie I, 123: „Fiul este rodul energiei care decurge din prima esență, iar Duhul este, la rândul său, un alt rod al acestui rod”. La fel și la p. 72 și următoarele]. În acest fel, el îl înstrăina pe Fiul de esența Tatălui și pe Duhul de esența Fiului, acceptând, într-adevăr, trei ființe, la fel ca Arie, dar „cu esențe diferite”, adică fiecare având o esență distinctă. [(GN), Împotriva lui Eunomie I, p. 92, conform căruia Eunomie susținea următoarele cu privire la cele trei Persoane: „ci separarea esențelor unele de altele într-o natură înstrăinată și o alteritate nearmonizată, care le dezbină”. Și la p. 91: Eunomie accepta că „Fiul este, prin natură și în esență, diferit de Tatăl și complet lipsit de orice legătură naturală cu Acesta”.]
În perspectiva introducerii noțiunii de „energie” în subiectul teologic cu privire la Dumnezeu, ridicată de ereticul Eunomie, marii Părinți capadocieni au fost nevoiți să reflecteze mai profund asupra termenului „energie” și să definească relația acestui aspect divin cu esența și Persoanele lui Dumnezeu. Astfel, toți Părinții capadocieni (adică Grigorie Teologul, marele Vasile și Ioan Gură de Aur) se referă la energiile lui Dumnezeu ca la însușiri divine. Cel care s-a ocupat însă în mod special de tema energiilor divine este Sfântul Grigorie de Nyssa în lucrările sale împotriva lui Eunomie, pe care îl vom urma în principal aici. Totuși, nu este adevărată afirmația că Grigorie de Nyssa este inițiatorul învățăturii despre energiile lui Dumnezeu. Principalul teolog al energiilor divine este Sfântul Vasile cel Mare. Grigorie de Nyssa nu a făcut decât să dezvolte într-un mod mai sistematic această învățătură a fratelui său. Tema energiilor divine constituie un capitol actual și central în epoca marilor teologi capadocieni și puțin după aceasta. Acest lucru este atestat nu numai de operele acestor teologi, ci și de textele importante ale marilor teologi care au apărut puțin după ei și care, pentru a dobândi o autoritate deosebită, sunt atribuite unor personalități teologice și ecleziastice de seamă. Printre aceste personalități se numără: Dionisie Areopagitul, Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Iustin, etc. [A se compara BPG (Biblioteca Părinților Greci) 4, 11 și urm. 36, 11 și urm.]. În aceste opere, care au apărut cel mai probabil din aceeași școală, se pune cu insistență problema energiilor divine.
Prin urmare, disputa privind energiile divine și necreate, care a apărut în secolul al XIV-lea între călugărul latin Varlaam și discipolul său Akindynos, pe de o parte, și sfântul Grigorie Palama, pe de altă parte, nu aduce în discuție pentru prima dată tema energiilor divine. Dimpotrivă, aceasta reprezintă reaprinderea unei dispute foarte vechi privind Sfânta Treime, desigur într-o formă nouă și o variantă diferită. Iar Grigorie Palama își asumă greaua sarcină de a completa și de a sistematiza învățătura despre energiile divine pe baza întregii tradiții dogmatice ortodoxe care l-a precedat. Învățătura, așadar, despre energiile divine, care se disting de esență și de Persoanele divine, există încă din vremea marilor Părinți greci. Iar această învățătură este recunoscută cel puțin de tradiția ortodoxă.
Înaintea Părinților capadocieni, deși în teologie era răspândită discuția despre energiile divine, totuși nu fusese pusă problema relației acestora cu Persoanele divine. Scriitorii acestei perioade se referă la energiile divine fără a se întreba dacă acestea se identifică cu Persoanele divine sau dacă constituie o realitate distinctă în Dumnezeu și în ce relație se află cu esența și Persoanele divine. Un astfel de exemplu îl reprezintă Macarie Egipteanul, care în discursurile sale vorbește mult despre energiile divine și despre noțiunile conexe acestora (cum ar fi, de exemplu, harul etc.). Cât despre energiile divine, Macarie Egipteanul, uneori le personifică ca și cum ar acționa de la sine, [cum ar fi, de exemplu, „harul se manifestă în moduri diverse în ele și călăuzește sufletul în multe feluri” (BPG 41, 252)], alteori le subordonează Persoanelor divine, [cum ar fi, de exemplu, „Domnul dă harul venind și locuind în noi” (BPG 42, 87)], iar alteori le prezintă ca o „singură” energie. [„cele trei Persoane ale singurei dumnezeirii” (BPG 42, 144) etc.]. De aceea, Grigorie Palama procedează corect, el care, pentru a-și fundamenta învățătura privind energiile divine, nu se referă niciodată, sau mai degrabă foarte rar, la scriitori anteriori teologilor capadocieni.
Singura excepție în acest sens o constituie marele Atanasie, care, deși nu se referă în mod specific la energiile divine, vorbește însă în mod clar despre distincția nu numai între cele trei Persoane, ci și între natură și voința acesteia (A se compara cu marele Atanasie (MA), Împotriva arienilor II 2. 3., III 62. BPG 30, 180-181. 300. Și: Despre Sinodul de la Niceea 31. BPG 31, 171). Prin urmare, potrivit marelui Atanasie, efectele și lucrările naturii și ale voinței sunt lucruri diferite. Ceea ce este „născut” ține de natură, iar ceea ce este „creat” ține de voință.
Fără distincția reală între natura divină și voința Sa, nu ar fi posibilă distincția între „produsele” naturii și produsele voinței lui Dumnezeu, adică între Fiul și Duhul, pe de o parte, și lucrările creației, pe de altă parte. Voința, însă, nu se identifică cu natura, ci diferă și se distinge de aceasta. Ea este „energie și putere a naturii” [(GP), III, 127]. „Diferența” dintre natură și voință în Dumnezeu constituie unul dintre principalele argumente ale teologiei ortodoxe, în sprijinul distincției reale între esența divină și energia acesteia, pe care o susține. (Marele Vasile (MV), Împotriva lui Eunomie II, 32. BPG 52, 216-217). Voința nu este esență, ci „însoțitoare a esenței” (Despre Sfântul Duh VIII, 21. BPG 52, 248). La fel și la Chiril al Alexandriei: „a face este o energie, iar a naște este natură. Dar natura și energia nu sunt una și aceeași” (Tezaure 18. PG 75, 312 C). De asemenea: (MA, apocrif), Dialogul despre Sfânta Treime. BPG 36, 48, 49. 70-73. O analiză filosofico-teologică extrem de profundă a „diferenței” dintre esență și voință este realizată de autorul necunoscut al textelor atribuite apologetului Iustin: „Întrebări creștine adresate grecilor” C' 1. VEP 4, 160 și urm., precum și Ioan Damaschin în: „Ékdosis akrivís tis orthódoxou písteos” I 8, editat de B. Kotter, 1973, 18 și urm. În sfârșit, și potrivit lui Grigorie Palama: „voința este o energie a naturii” (C, 53. Comparați și B, 167).
Totuși, teologia privind existența energiilor divine, care se disting într-adevăr de esența divină și de Persoane, se bazează în mod deosebit pe hotărârile Sinodului Ecumenic al IV-lea și al V-lea, unde se vorbește despre cele două naturi, cele două voințe și cele două energii ale lui Iisus Hristos, adică a celei divine și a celei umane (Comparați „termenii” Sinoadelor Ecumenice al IV-lea, al V-lea și al VI-lea, în: „Mnimeía” a lui Ioan Karmiris, 1(1960), pp. 175, 185–200, 222–224). Sfântul Ioan Damaschin exprimă acest lucru după cum urmează: „Astfel, vorbind despre o singură activitate teo-umană a lui Hristos, înțelegem două energii ale celor două naturi ale Sale: pe cea divină a dumnezeirii Sale și pe cea umană a umanității Sale” (Vezi Ioan Damaschin (ed.: ID), op. cit. III 19, în: B. Kotter (ed.: K) 1973, 162. De asemenea: (MA pseudepigraf), Kiryktikón eis ton Evangelismón… 6. BPG 36, 209).
Menționăm aceste lucruri pentru a-i evita pe eretici, pe cei care „consideră că toate lucrurile sunt de aceeași natură și că atât esența, cât și energia Unicului Născut sunt identice” (GN, Împotriva lui Eunomie II, I, 331).
( textul original grecesc se găsește la link-ul următor / the original Greek text can be found at the following link:
iar traducerea în limba engleză la link-ul de mai jos / and the translation into the English language at the link below:
