(de Cristian-Stavros Mețcas)
Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos numind-o Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară. La acest din urmă atribut mă voi referi în postarea aceasta. Prin urmare, când o numim pe Maica Domnului - Pururea Fecioară, înţelegem că ea este:
A. Fecioară înainte de Naştere.
Aceasta înseamnă că zămislirea (conceperea) Domnului Iisus în pântecele Maicii Sale s-a făcut în mod supranatural, minunat, fără contribuţia vreunui bărbat printr-o împreunare între acesta şi Maria, ci prin lucrarea Duhului Sfânt, Care S-a pogorât peste ea (Luca 1,26-35) şi a făcut posibilă şi reală fecundarea unui ovul al Mariei. De aceea, Domnul Iisus este conceput de la Duhul Sfânt şi din “sămânţa femeii” (Facere 3,15), sămânţa bărbatului lipsind.
Scriptura arată clar acest adevăr încă din Vechiul Testament, unde Isaia profeţeşte în cartea cu acelaşi nume că “Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu” (Isaia 7,14). Această profeţie este reluată în Evanghelia după Matei, fapt care subliniază că ea s-a împlinit în persoana Domnului Iisus (Matei 1,23).
Fecioria Maicii Domnului înainte de Naştere este o învăţătură esenţială dovedind divinitatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Naşterea lui miraculoasă, fără să moştenească păcatul strămoşesc. Această învăţătură nu este combătută nici de neoprotestanţi şi nici de iehovişti.
B. Fecioară în timpul Naşterii.
Aceasta înseamnă că prin Naşterea Sa, Mântuitorul nu a stricat fecioria Maicii Sale. Dacă Întruparea Sa a fost deodată supranaturală, de la Duhul Sfânt, dar şi naturală, din Fecioara Maria, atunci şi Naşterea Sa trebuie să fi fost la fel. Prin urmare, Domnul Iisus S-a născut ca toţi oamenii, pe cale naturală, dar fără să modifice starea de virginitate în care se afla Maica Sa. Aceasta s-a întâmplat deoarece Mântuitorul, ca Dumnezeu ce era, precum a intrat în pântecele Fecioarei Maria aşa a şi ieşit, adică fără să-l deschidă, însă a ieşit totodată ca toţi oamenii, având trup ca şi ei încă de la zămislire, în timpul Naşterii şi mai departe.
Înţelegerea corectă, ortodoxă, a aceleiaşi profeţii mesianice din Isaia 7,14 este aceea că Fecioara Maria este fecioară atât la conceperea Fiului ei („va avea în pântece”), cât şi la Naşterea Lui („va naşte”). Adică: “Cine va avea în pântece pe Fiul? Fecioara.”; şi “Cine va naşte pe Fiul? Fecioara.”. Totodată, din modul în care se exprimă Isaia se înţelege că fecioria este un atribut etern al Fecioarei, adică ea va fi Pururea Fecioară. Isaia nu ne spune doar că o femeie care nu se va împreuna înainte cu niciun bărbat Îl va naşte pe Hristos, ci mai mult, că “Fecioara”, adică o femeie al cărei veşnic atribut este fecioria va fi Maica Cuvântului lui Dumnezeu.
Neoprotestanţii şi iehoviştii nu cred în fecioria Maicii Domnului în timpul Naşterii, aşa cum nu cred nici în fecioria ei după Naştere şi până la adormire. Ei nu vor să înţeleagă că şi Naşterea, ca şi Întruparea, a fost un eveniment supranatural, căci din Fecioara nu S-a născut un simplu om, ci Dumnezeul-om. Astfel, Dumnezeu a făcut încât consecinţele biologice ale unei naşteri de simplu om să fie înlăturate, căci S-a născut nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu, iar Maica Sa a rămas fecioară şi la Naştere.
C. Fecioară după Naştere.
Aceasta înseamnă că, după Naştere şi până la moartea ei, Maica Domnului nu a mai născut alţi fii sau fiice prin împreunarea cu Iosif. De fapt, ea s-a abţinut de la relaţiile trupeşti fără chiar să se şi gândească la o împreunare fizică cu soţul ei, deoarece scopul vieţii sale era ascultarea de Domnul, căruia I se dedicase prin trăirea întru-feciorie.
Pe lângă înţelegerea corectă a versetului mesianic din Isaia, arătată la subiectul despre fecioria în timpul Naşterii, noi credem că nu este posibil ca Maica după trup a Creatorului, după ce “i-a făcut mărire Cel Puternic” (Luca 1,49), prin Întruparea şi Naşterea Lui din ea, să se fi coborât la o viaţă de familie obişnuită. Chiar şi Sf. Apostol Pavel, după ce a avut deosebita experienţă spirituală a convertirii la credinţa în Domnul Iisus arată că va trăi întru-înfrânare de la relaţii trupeşti bărbat-femeie până la sfârşitul vieţii lui (1 Corinteni 7,7-9). Să fi fost Maica Domnului, care a avut unica experienţă a Întrupării Domnului din ea, după ce L-a primit în suflet ca nimeni altul (Luca 1,38), mai prejos decât Pavel?
De asemenea, Iosif a fost îndemnat să o ia în căsătorie pe Maria pentru motivul că aceasta era însărcinată de la Duhul Sfânt (Matei 1,20), iar dacă nu ar fi făcut-o, ea ar fi fost considerată o femeie adulteră şi pedepsită cu moartea de comunitatea în care trăia. Tradiţia afirmă că Maria din fragedă copilărie a fost dedicată slujirii Domnului în Templu şi îşi dorea să rămână întru-feciorie pentru întreaga ei viaţă. Aşadar, rolul lui Iosif în căsătoria cu Maria, cu care fusese doar logodit înainte de a avea visul despre Întruparea Domnului din ea, a fost acela de a păzi fecioria ei şi nicidecum de a o strica.
Să analizăm acum, conform cu Scriptura, obiecţiunile ce sunt aduse acestei învăţături de către neoprotestanţi şi iehovişti:
a. „Fraţii Domnului”.
Într-adevăr, în Noul Testament există zece locuri în care sunt pomeniţi aşa-zişii “fraţi” ai Domnului: Matei 12,46 ; 13,55-56 ; Marcu 3,31-32 ; 6,3 ; Luca 8,19 ; Ioan 2,12 ; 7,3-5 ; Faptele Apostolilor 1,14 ; 1 Corinteni 9,5 şi Galateni 1,19. Dar trebuie să observăm că niciunde nu ni se arată direct relaţia dintre Maica Domnului şi “fraţii” Lui, ci doar relaţia între ea şi Domnul Iisus, aceea de mamă-fiu, şi relaţia dintre Domnul Iisus şi Iacov, Iosi, Simon şi Iuda, care sunt numiţi “fraţii” Săi. Aceasta nu implică neapărat concluzia că ei erau fiii şi fiicele Maicii Domnului, născuţi de ea după Domnul Iisus din căsătoria cu Iosif. Din contra, dovezile scripturistice indică cu maximă certitudine că persoanele prezentate în Noul Testament drept “fraţi” şi “surori” ai Domnului erau nişte rude foarte apropiate ale Mântuitorului, probabil veri primari, dar nicidecum fraţi după trup din aceeaşi mamă.
Mai întâi, aducem ca argument adevărul potrivit căruia în antichitate, la evrei, cuvintele “frate” şi “soră” erau folosite pentru a desemna nu numai pe fraţii propriu-zişi, ci şi pe alte rude foarte apropiate. Aşa, spre pildă, Lot era nepotul de frate al lui Avram, ceea ce nu-l opreşte pe acesta din urmă să-l cheme “frate” (Facere 11,27 şi 13,8). La fel, deşi Iacov era nepotul de soră al lui Laban, ei sunt numiţi „fraţi” (Facere 29,10-15; vezi şi 1 Cronici 23,21-22, unde “frate” = văr).
În al doilea rând, deşi numele adevăratei mame a “fraţilor” Domnului Iisus este Maria (Matei 27,56), aceasta nu poate fi identificată cu Maica Domnului, din însuşi modul distant cum ne este prezentată (“mama lui Iacov şi a lui Iosi”), în cazul Fecioarei Maria, Matei, în Evanghelia sa, obişnuind să o prezinte într-un mod foarte apropiat cititorului, subliniind mereu relaţia ei cu Domnul Iisus şi niciodată cu altcineva (Matei 1,18; 2,11; 2,21; 13,55). Mergând mai departe, prin compararea versetelor din Evanghelii ce ne prezintă femeile martore ale răstignirii Domnului, rezultă că acea Maria, mama “fraţilor” Domnului, este “Maria lui Cleopa” sau “cealaltă Marie” (compara Matei 27,56 (28,1) cu Marcu 15,40 (16,1) şi cu Ioan 19,25). Aşadar, soţul mamei “fraţilor” Domnului fiind Cleopa, ea nu poate fi Maica Domnului, care era căsătorită cu Iosif. Din păcate însă, neputând stabili conform Scripturii relaţia de rudenie între mama „fraţilor” Domnului Iisus sau soţul ei Cleopa şi părinţii Domnului Iisus, nu putem şti cu exactitate ce erau “fraţii” Domnului pentru El, dar cert este că nu erau fraţi din aceeaşi mamă, ci probabil veri primari.
Pe lângă cele arătate mai sus, există încă trei dovezi care infirmă ipoteza că “fraţii” Domnului sunt fiii Mariei, Maica Domnului:
- faptul că pasajul cu Domnul Iisus la 12 ani în Templu, descris în Luca 2,41-52, nu-i aminteşte pe “fraţii” Domnului şi spune doar că părinţii L-au căutat pe Domnul Iisus printre “rudele” şi “cunoscuţii” lor, poate da de înţeles că “fraţii” sunt incluşi la modul general printre rude şi că, deci, nu erau fraţi din aceeaşi mamă;
- din Ioan 7,3-5 reiese că “fraţii” Domnului nu credeau în El şi Îl tratau ca pe un înşelător, dându-I sfaturi cu ironie. Astfel, ne vedem obligaţi să tragem concluzia că ei erau mai în vârstă decât Domnul Iisus, căci, în contextul vremii de atunci, nu şi-ar fi putut permite să se comporte aşa, dacă erau mai mici decât El. Ori aşa ceva nu este posibil, pentru că ştim că Domnul Iisus este întâiul născut al Mariei;
- în Ioan 19,25-27 se spune că Domnul Iisus i-a încredinţat-o Apostolului Ioan pe Maica Sa, Maria, să-i fie “mamă” , iar el să-i fie ei “fiu”. Evident, Mântuitorul a arătat că doreşte ca mama Sa să fie bine îngrijită la bătrâneţe, după moartea, Învierea şi Înălţarea Sa la cer. Dar rezultă tot atât de evident şi că Maica Domnului nu a mai avut alţi copii, căci altfel ar fi fost de datoria lor s-o îngrijească. În atotştiinţa Sa de Dumnezeu, Mântuitorul ştia că “fraţii” Săi vor deveni curând credincioşi (Faptele Apostolilor 1,14), iar dacă ei ar fi fost copiii Maicii Sale e de neconceput că ar fi lăsat-o pe drumuri. Iacov, fratele Domnului, devine conducătorul Bisericii din Ierusalim, având o viaţă extrem de ocupată, dar şi viaţa Apostolului Ioan urma să fie la fel.
b. Expresia “până ce”.
Unele traduceri ale Bibliei în limba română redau versetul Matei 1,25, în care este vorba despre Iosif şi Maria, astfel: “Dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un Fiu” (ediţia Cornilescu). De aici unii trag concluzia pripită că, negreşit, Iosif trebuie să fi cunoscut-o pe Maria după Naşterea Domnului Iisus. Pentru aceştia un “până ce nu” atrage neapărat pe “după aceea da”. Dar concluzia este contrazisă de faptul că, în Scriptură, cuvântul ebraic “până” şi grupurile de cuvinte în componenţa cărora intră (până ce, până în, până la = până într-un anumit moment) nu obligă la a se înţelege că ceva în starea de lucruri de dinainte s-ar fi schimbat după aceea.
Aşa, spre exemplu, în textul de la Deuteronom 34,6 ni se spune că Moise “a fost îngropat în vale, în pământul Moabului … dar nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de azi”, adică în ziua scrierii acestui text. Dar aceasta nu înseamnă că mormântul lui Moise ar fi fost decoperit cândva după scrierea textului, căci el nu se cunoaşte nici în zilele noastre. Apoi, în 2 Regi 6,23 se spune că “Mical, fiica lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei”, ceea ce nu înseamnă că ea ar fi avut copii după ce a murit. În fine, în Matei 28,20, Hristos cel înviat spune: “Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Dar aceasta nu înseamnă nicidecum că Hristos ne va părăsi la sfârşitul veacului!
c. Expresia “întâi născut”.
La fel, aceleaşi traduceri ale Bibliei, redau versetul Luca 2,7 astfel: “Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut” (ed. Cornilescu). Înţelegând în mod simplist expresia “întâi născut”, unii spun că trebuie să mai fi fost şi alţi copii născuţi de Maria: al doilea, al treilea … Dar în Scriptură sensul acestei expresii este mult mai profund.
La evrei, întâiul născut era ca un preot pentru familie în faţa lui Dumnezeu şi Îi era închinat Acestuia (Ieşirea 13,2). Astfel, fie că după “întâiul născut” mai urma şi alt copil sau nu, el era considerat şi numit ca atare (Zaharia 12,10). Prin urmare, faptul că Maica Domnului a avut un “întâi născut” nu înseamnă neapărat că a mai avut şi alţi copii, pentru că nu a avut.
Cu toate acestea, Domnul Iisus a fost numit “întâi născut între mulţi fraţi” (Romani 8,29), dar înţelegându-L ca întâi născut între cei ce vor deveni copiii lui Dumnezeu prin credinţa în El, aceştia fiind noi, creştinii.
d. Termenul (cuvântul) grecesc „anepsios”.
Acest termen este folosit în textul original în limba greacă de la Coloseni 4,10 şi este redat în limba română prin cuvântul “văr”, în traducerile clasice ale Bibliei. Prin urmare, se insinuează, dacă “fraţii” Domnului Iisus ar fi fost verii Lui, atunci în Scriptură s-ar fi folosit acest termen acolo unde se vorbeşte despre ei. Dar în loc de “anepsios” ei sunt desemnaţi prin “adelphos”, cuvânt al cărui prim sens în limba greacă este “frate”.
Mai întâi trebuie să spunem că tremenul “anepsios” înseamnă “nepot”, în limba greacă modernă, şi se pare că avea acelaşi sens şi pe vremea Mântuitorului, ediţii ale Bibliei mai recente specificând acest lucru (Noul Testament. Psalmii. – CLV 1993, Dicţionar - pag. 482: „fiul sorei”; NTP – GBV 1998, notă subsol pag. 236: “nepot”). Aşadar, Marcu era nepotul de soră al lui Barnaba, sora lui Barnaba fiind Maria, mama lui Marcu (Faptele Apostolilor 12,12). Apoi, chiar dacă acolo unde se vorbeşte despre “fraţii” Domnului s-a folosit termenul “adelphos” (frate), am arătat că, pe vremea aceea în societatea iudaică, acesta desemna pe orice rudă foarte apropiată şi nu numai pe fraţii propriu-zişi, din aceeaşi mamă. Exemplele date din cartea Facerii (vezi litera a.) au fost scrise, în original, în limba ebraică, iar în acele texte biblice s-a folosit cuvântul ebraic “ah” (frate), care, natural, a fost tradus în versiunea greacă a Vechiului Testament (Septuaginta) prin cuvântul “adelphos” (frate), deşi nu era vorba de fraţi din aceeaşi mamă. La fel se pare că s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte Evanghelia după Matei, care ar fi fost scrisă, în original, în aramaică (limba vorbită de evrei în vremea petrecerii pe pământ a Domnului Iisus), spre deosebire de celelalte cărţi noutestamentare, care au fost scrise în greacă. Atunci când era vorba despre “fraţii” Domnului, în Evanghelia după Matei s-a folosit, în originalul aramaic, cuvântul “ah” (frate), care a fost tradus apoi în greacă prin “adelphos”. Dar “ah”, ca şi “adelphos”, desemna orice rudă foarte apropiată, nu numai pe fraţii din aceeaşi mamă.
Aşadar, vedem lămurit că Scriptura, precum şi cercetarea înţelesurilor reale ale cuvintelor în vremurile biblice, susţin pururea fecioria Maicii Domnului şi nu o contrazic, aşa cum cred unii, folosindu-se de aparenţe şi privind superficial orice informaţie legată de acest subiect.
Slăvit să fie Domnul!
