Despre data Sfintelor Paști și Lumina Sfântă din Biserica Mormântului Domnului de la Ierusalim / About the date of Holy Easter and the Holy Light in the Church of the Holy Sepulchre in Jerusalem

 

Biserica Ortodoxă (a Răsăritului) sau, mai precis numită, Biserica Ortodoxă Catolică (nu Papală Catolică, respectiv nu Romano- și Greco-Catolică) este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a Domnului Iisus Hristos pentru că învățătura și practica ei de credință sunt primite de la Domnul și Sfinții Săi Apostoli, prin Sfinții Părinți ai Bisericii, fiind păstrate cu sfințenie de către cler (episcopi și preoți), printr-un lanț neîntrerupt al succesiunii apostolice a preoției lor sacramentale, împreună cu toți credincioșii. Prin urmare, Biserica Ortodoxă are atât o succesiune apostolică a preoției sacramentale și universale, cât și a învățăturii și practicii de credință, definite îndeosebi de către cele 7 Sinoade Ecumenice - ro.orthodoxwiki.org/Sinoade_Ecumenice

Calendarul Bisericesc NU este dogmă de credință creștin-ortodoxă.

Între anii 1055 d. Hr. și 1582 d. Hr., inclusiv, deci pentru încă 528 de ani după Marea Schismă, Biserica Ortodoxă Catolică și Biserica Papală Catolică, ruptă din prima, au sărbătorit Sfintele Paști în fiecare an la aceeași dată, iar începând cu anul 1583 d. Hr. și până astăzi, deci în decurs de 443 de ani, le-au sărbătorit de 71 de ori la aceeași dată (în medie, o dată la fiecare șase ani). Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă n-a încetat să fie Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a Domnului Iisus Hristos și nici ortodocșii n-au devenit catolici. Principalele dogme crezute de Biserica (Papală) Catolică și care o separă de cea Ortodoxă, care le respinge, sunt: supremația și infailibilitatea Papei de la Roma, purcederea Duhului Sfânt "și de la Fiul" ("filioque" adăugat în Crez), purgatoriul (un loc / o stare provizoriu(-ie) a sufletelor celor adormiți, pe lângă Rai și iad, înaintea Judecății finale) și imaculata concepție (conceperea fără să moștenească păcatul strămoșesc) a Maicii Domnului. Pe lângă acestea există și alte dogme, canoane sau practici de credință care separă cele două Biserici, cum ar fi (la catolicii papali) celibatul preoților și împărtășirea credincioșilor doar cu Trupul Mântuitorului (ostia).

Miracolul anual al "coborârii din cer" a Sfintei Lumini în Ierusalim, în biserica Sfântului Mormânt, în Sâmbăta Mare de dinaintea sărbătorii Sfintelor Paști NU este dogmă de credință creștin-ortodoxă și nici o Taină a Bisericii Ortodoxe.

„Sfințenia luminii din Sfântul Mormânt și semnele miraculoase care pot avea loc cu și prin ea nu sunt în niciun fel incompatibile cu afirmația originii complet naturale (și nu extraordinare) a substanței focului. La fel cum originea naturală a apei nu contrazice recunoașterea ei ca fiind sfântă, vindecătoare și miraculoasă atunci când este sfințită prin chemarea Duhului Sfânt. Iar originea naturală a pâinii și a vinului nu neagă adevărul Euharistiei, atunci când substanțele naturale aduse la altar devin Trupul și Sângele lui Hristos prin acțiunea Duhului Sfânt.” (Mitropolitul Yevstratiy (Zorya) de Bila Tserkva, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe din Ucraina)

Orice miracol care nu este menționat în Sfânta Scriptură, sau nu se regăsește în canoanele Bisericii Ortodoxe și nu este comemorat în calendarul său, poate să nu fie crezut de toți credincioșii creștini, dar poate fi crezut de cei cărora li se întâmplă sau care îl percep astfel. Miracolele post-biblice există și pot întări credința, atât a celor care le experimentează, cât și a celor cărora li se mărturisește despre acestea, dar nu pot fi și nu sunt fundamentul ei.

Portivit credinței ortodoxe, lumina luată de către preot din candela de pe Sfânta Masă, care simbolizează Altarul de Jertfă și Mormântul Mântuitorului, din oricare biserică ortodoxă canonică din lume și dată credincioșilor, care-și aprind lumânările în noaptea de Înviere, este chiar lumina de la Mormântul Învierii Domnului Iisus, deci lumina nu trebuie să fie neapărat adusă de la Ierusalim - ioanflorin.wordpress.com/2018/04/05/o-inovatie-periculoasa-in-biserica-ortodoxa-romana

♱ ♱ ♱ ♱ ♱ ♱ ♱

The (Eastern) Orthodox Church or, more precisely called, the Orthodox Catholic Church (not Papal Catholic, i.e. not Roman and Greek Catholic) is the One, Holy, Catholic and Apostolic Church of the Lord Jesus Christ because her teaching and practice of the faith are received from the Lord and His Holy Apostles, through the Church Fathers, and are kept holy by the clergy (bishops and priests), through an unbroken chain of apostolic succession of their sacramental priesthood, together with all the faithful. Therefore, the Orthodox Church has both an apostolic succession of sacramental and universal priesthood but also of the teaching and practice of the faith, as defined in particular by the 7 Ecumenical Councils - orthodoxwiki.org/Ecumenical_Councils

The Church Calendar is NOT dogma of the Christian Orthodox faith.

Between 1055 AD and 1582 AD, inclusive, i.e. for another 528 years after the Great Schism, the Orthodox Catholic Church and the Papal Catholic Church, which had broken away from the former, celebrated Holy Easter on the same date every year, and from 1583 AD to the present day, i.e. for 443 years, they have celebrated it 71 times on the same date (on average, once every six years). However, the Orthodox Church has not ceased to be the One, Holy, Catholic, and Apostolic Church of Jesus Christ, nor have the Orthodox become Catholics. The main dogmas believed by the Catholic (Papal) Church, which separate it from the Orthodox Church, which rejects them, are: the supremacy and infallibility of the Pope of Rome, the procession of the Holy Spirit "and from the Son" ("filioque" added to the Creed), purgatory (a temporary place/state of the souls of the departed, between Heaven and Hell, before the Final Judgment) and the immaculate conception (conception without inheriting original sin) of the Mother of God. In addition to these, there are other dogmas, canons, or practices of faith that separate the two Churches, such as (among papal Catholics) the celibacy of priests and the communion of believers only with the Body of the Savior (the host) - saintjohnchurch.org/differences-between-orthodox-and-catholic

The annual miracle of the ‘descent from heaven’ of the Holy Light in Jerusalem, in the Church of the Holy Sepulchre, on Holy Saturday before the feast of Easter is NOT a dogma of the Orthodox Christian faith or a Sacrament of the Orthodox Church.

"The sanctity of the light from the Holy Sepulcher and the signs of miracles that can occur with and through it are in no way inconsistent with the assertion of the completely natural (and not extraordinary) origin of the substance of fire. Just as the natural origin of water does not contradict the recognition of it as holy, healing, and miraculous when it is sanctified by the calling of the Holy Spirit. And the natural origin of bread and wine does not deny the truth of the Eucharist, when the natural substances brought to the altar become the Body and Blood of Christ by the action of the Holy Spirit." (Metropolitan Yevstratiy (Zorya) of Bila Tserkva, spokesman for the Orthodox Church of Ukraine) - unn.ua/en/news/holy-fire-miracle-or-hoax-and-where-to-watch-the-broadcast-of-the-descent-of-fire

Any miracle not mentioned in Holy Scripture, or not found in the canons of the Orthodox Church and is not commemorated in its calendar, may not be believed by all Christian believers, but it may be believed by those to whom it happens or who perceive it as such. Post-biblical miracles exist and can strengthen the faith, both of those who experience them and those who are witnessed to, but they cannot be and are not the foundation of it - johnsanidopoulos.com/2019/05/is-holy-light-of-jerusalem-miracle-metr.html & reddit.com/r/OrthodoxChristianity/comments/12925qw/comment/jemo3pz

According to Orthodox belief, the light taken by the priest from the candle on the Holy Table, which symbolizes the Altar of Sacrifice and the Savior's Tomb, in any canonical Orthodox church in the world and given to the faithful who light their candles on Resurrection night, is the very light from the Tomb of the Resurrection of the Lord Jesus, so the light does not necessarily have to be brought from Jerusalem.

Despre intelectuali și relația lor cu credința Bisericii

1) Nu poate cineva să intre în Biserică numai pentru că a fost convins cu argumente raționale, pentru că i-a dovedit cineva ceva într-un anume fel. În Biserică intri pentru că ești copleșit de iubire sau pentru că simți că acolo există un drum care te va putea conduce la a cunoaște plinătatea depășirii de sine și dăruirii de sine din dragoste; să iubești și să fii iubit într-o plinătate de viață. Un filozof sau un artist se opune adeseori chiar și la a se îndrăgosti - iertați-mă că o spun; mă includ și pe mine aici. Ne place mai mult să fim admirați decât să ne îndrăgostim. (Christos Yannaras în interviul "Biserica și filosofii", Creștin Ortodox, 23 aprilie 2014)

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/interviuri/christos-yannaras-biserica-filosofii-70508.html

2) Intelectualismul este o „religie” a celui ce se bizuie pe cunoașterea rațională și devine tot mai mândru de statutul și nivelul (treapta) lui. Cu cât intelectualul este mai performant și mai sigur pe cunoașterea și achizițiile lui intelectuale, cu atât îl paște un risc mai mare de a se îndepărta de „cele smerite”. Cu cât intelectualul își pleacă mai mult genunchiul sub epitrahilul unui mare duhovnic, chiar fără școală fiind, pentru a zdrobi capul șarpelui prin taina spovedaniei, cu atât îi cresc șansele de a „cunoaște cu inima” mai mult decât cu rațiunea. (Prof. dr. Pavel Chirilă în ”Intelectuali îmbisericiți”, Timp Online, 27 iunie 2017)

Sursa: https://timponline.ro/intelectuali-imbisericiti/

3) Intelectualii Bisericii îi iubesc pe Sfinți, cinstesc pe ierarhi și primesc pe preoți ca pe cei pe care Hristos i-a pus economi ai tainelor mântuitoare; Intelectualii Bisericii cercetează tainele dumnezeiești în post și rugăciune, nu sunt asemenea "ritorilor celor mult grăitori", încrezători în nălucirile minții lor deșarte de care se îngrețoșează Biserica în cântările Sale. Intelectualii Bisericii nu schimbă Legea, ci o plinesc, nu schimbă rânduiala Sfinților, ci mai degrabă o fac cunoscută ... (Pr. Savatie Baștovoi despre intelectualii Bisericii, postare pe Facebook din 27 aprilie 2023)

Sursa: https://www.facebook.com/savatie/posts/pfbid02z9tHgoVr2k3CbgqFjibpBqXNPU8eSmppXp2t5acaTogaiG88gbmoTJDhhQsgAt2Tl & https://ortodoxia.ro/post/parintele-savatie-bastovoi-despre-intelectualii-bisericii

4) Drumul intelectualului către Dumnezeu e, după mine, mai dificil decât al altor persoane. Testul smereniei şi al lepădării de sine este cu atât mai greu de trecut, cu cât cel în cauză este mai erudit. Tind să cred că este mai uşor unui miliardar să împartă averile sale celor săraci, decât unui intelectual cu veleităţi de savant să-şi răstignească mintea şi să accepte că nu ştie nimic, atâta vreme cât nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Iar pe Dumnezeu nu-L poţi aborda pe cale raţională. El nu poate fi vreodată obiect al cunoaşterii noastre, ci doar Subiect într-o relaţie de iubire. (Pr. Constantin Sturzu în ”Intelectualii în Biserică (II)”, Ziarul de Iași, 26 mai 2023)

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/intelectualii-in-biserica-i--353364.html & https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/intelectualii-in-biserica-ii--353892.html

Domnul Iisus și mama Sa - Natura lor umană și lipsa păcatului personal (schiță comparativă) / Jesus Christ and His mother - Their human nature and lack of personal sin (comparative outline)

 

Domnul Iisus Hristos (conceput fără prihană):

- a avut o natură umană (1) prelapsariană, dar a avut un corp uman real, ca toți oamenii (înainte de a Se întrupa, Domnul a ales prin propria voință ca trupul Său să fie stricăcios);
- nu a moștenit urmările păcatului originar/strămoșesc, deci nu era necesar să moară, dar a ales să moară (nu a avut o natură păcătoasă);
- a fost ispitit doar din exterior, dar nu ar fi putut păcătui, deci n-a avut nici măcar un gând rău și a învins orice ispită prin puterea Sa dumnezeiască (nu a comis niciun păcat personal);
- a experimentat (2) patimile nevinovate prin propria voință și nu a fost necesar să respingă nicio patimă vinovată, pentru că acelea acționau doar din exterior asupra Sa.

Pururea Fecioara Maria, Preacurata Maică a Domnului:

- a avut o natură umană (3) postlapsariană și, desigur, a avut un corp uman real (supus în mod necesar stricăciunii, adică nu a ales această stare);
- a moștenit urmările păcatului strămoșesc (singurul păcat pe care l-a "avut", deși nu l-a comis ea, deci nu a fost vinovată pentru acel păcat, precum niciunul dintre ceilalți oameni, cu excepția lui Adam) / a fost necesar să moară (a avut o natură păcătoasă);
- a fost ispitită atât din exterior, cât și din interior, prin constrângere, și ar fi putut păcătui, dar nu a cedat niciunui gând rău și a învins toate ispitele prin credința ei desăvârșită în Dumnezeul treimic, Tatăl, Fiul Lui și al ei, și Duhul Sfânt, adică prin puterea Lor dumnezeiască (nu a comis niciun păcat personal);
- a experimentat patimile nevinovate în mod necesar, adică nu a ales acest lucru, dar și-a depărtat mintea într-o clipă de la orice patimă vinovată, prin credința ei desăvârșită în Dumnezeul treimic, Tatăl, Fiul Lui și al ei, și Duhul Sfânt, adică prin puterea Lor dumnezeiască.

Înțelesuri ale unor termeni:

(1/3) prelapsarian / postlapsarian = înainte (pre-) de Cădere (lapsum), respectiv înainte ca Adam să săvârșească păcatul strămoșesc / după (post-) Cădere;
(2) patimi nevinovate = patimi prin care oamenii n-ar putea alege să nu treacă, care au apărut după Cădere și nu sunt în ele însele păcătoase, dar pot duce la păcat, dacă nu sunt controlate cu o minte iluminată și o voință puternică (foame, sete, oboseală, somn, plâns, suferință, agonie, teamă, moarte etc.)

Din "Viața Fecioarei", de Maxim Mărturisitorul (prima jumătate a secolului al VII-lea d. Hr.):

Par. 23: Căci ea [Maria] era complet nefamiliarizată nu numai cu responsabilitățile căsătoriei, ci și cu dorința poftei, deoarece fusese formată de la început în deplină sfințenie și puritate a sufletului și a trupului. Și niciun fel de dorință de patimă nu intrase în inima și mintea ei, astfel că, în această privință, ea era mai mare și mai înălțată decât întregul neam omenesc (din care face parte, explicație adăugată).
Par. 53: Astfel, Simeon mai spune despre Sfânta Fecioară Maria: "Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi." Prin aceasta, el indică faptul că, după durerea și îndoiala care s-au abătut asupra ucenicilor la Răstignirea Domnului și care au lovit inima preacuratei Maria ca un fulger, imediat, într-o clipă, vindecarea și mângâierea au fost aduse de Domnul, care le-a întărit inimile prin credința ei, astfel încât tăria ei s-a arătat evidentă.

Articole bune de citit (în engleză):

> https://orthodoxwitness.org/did-christ-have-a-fallen-human-nature-part-1-of-8

> https://stjohngoc.org/the-sinlessness-of-mary-the-mother-of-god/

> https://www.sttikhonsmonastery.org/sinlessness

* * * * * * *

Jesus Christ (immaculately conceived):

- had a (1) prelapsarian human nature, but had a real human body, like all humans (before becoming incarnate, the Lord chose of His own will that His body be corruptible);
- did not inherit the consequences of original/ancestral sin, so He did not need to die, but chose to die (He did not have a sin nature);
- He was tempted only from the outside, but He could not have sinned, so He did not even have an evil thought and overcame every temptation by His divine power (He did not commit any personal sin);
- He experienced (2) innocent passions of His own free will and did not need to reject any guilty passions, because they only acted on Him from the outside.

The Ever-Virgin Mary, the Most Pure Mother of God:

- had a (3) postlapsarian human nature and, of course, had a real human body (necessarily subject to decay, that is, she did not choose this state);
- she inherited the consequences of ancestral sin (the only sin she "had," although she did not commit it, so she was not guilty of that sin, like all other humans except Adam) / she had to die (she had a sin nature);
- she was tempted both externally (from the outside) and internally (from within), through coercion, and could have sinned, but she did not give in to any evil thoughts and overcame all temptations through her perfect faith in the Triune God, the Father, His Son and hers, and the Holy Spirit, that is, through Their divine power (she did not commit any personal sin);
- she experienced innocent passions out of necessity, that is, she did not choose this, but she turned her mind away from any guilty passion in an instant, through her perfect faith in the Triune God, the Father, His Son and hers, and the Holy Spirit, that is, through Their divine power.

Meanings of some terms:

(1/3) prelapsarian / postlapsarian = before (pre-) the Fall (lapsum), respectively before Adam committed the ancestral sin / after (post-) the Fall;
(2) innocent passions = passions that humans cannot choose not to experience, which appeared after the Fall and are not sinful in themselves, but can lead to sin if not controlled with an enlightened mind and a strong will (hunger, thirst, fatigue, sleep, crying, suffering, agony, fear, death, etc.)

From "The Life of the Virgin", by Maximus the Confessor (first half of the 7th century AD):

Par. 23: For she [Mary] was completely unfamiliar not only with the affairs of marriage but also with the desire of lust, as she was trained from the beginning in complete holiness and purity of soul and body. And no desire of passion at all had come into her heart and mind, and in this regard, she was greater and more exalted than all human nature (she belonged to, added explanation).
Par. 53: Thus Simeon also says about the Holy Virgin Mary, "And a sword will pierce your own soul, to the end that thoughts from many hearts may be revealed." By this, he indicates that after the grief and doubt that came upon the disciples at the Crucifixion of the Lord and struck the heart of the immaculate Mary like lightning, immediately, in an instant, healing and consolation were introduced by the Lord, who strengthened their hearts by her faith, so that her fortitude was made manifest.

Some articles worth reading:

> https://orthodoxwitness.org/did-christ-have-a-fallen-human-nature-part-1-of-8

> https://stjohngoc.org/the-sinlessness-of-mary-the-mother-of-god/

> https://www.sttikhonsmonastery.org/sinlessness

Nicene-Constantinopolitan Creed (381 AD) / Crezul Niceo-Constantinopolitan (381 d. Hr.)

Originalul

Πιστεύομεν εἰς ἕνα Θεὸν Πατέρα παντοκράτορα ποιητὴν οὐρανοῦ καὶ γῆς ὁρατῶν τε πάντων καὶ ἀοράτων·

Καὶ εἰς ἕνα Κύριον Ἰησοῦν Χριστὸν τὸν υἱὸν τοῦ Θεοῦ τὸν Μονογενῆ, τὸν ἐκ τοῦ Πατρὸς γεννηθέντα πρὸ πάντων τῶν αἰώνων, Φῶς ἐκ Φωτός, Θεὸν ἀληθινὸν ἐκ Θεοῦ ἀληθινοῦ, γεννηθέντα οὐ ποιηθέντα, ὁμοούσιον τῷ Πατρί, δι' οὗ τὰ πάντα ἐγένετο·

Τὸν δι' ἡμᾶς τοὺς ἀνθρώπους καὶ διὰ τὴν ἡμετέραν σωτηρίαν κατελθόντα ἐκ τῶν οὐρανῶν, καὶ σαρκωθέντα ἐκ Πνεύματος Ἁγίου καὶ Μαρίας τῆς παρθένου, καὶ ἐνανθρωπήσαντα,

Σταυρωθέντα τε ὑπὲρ ἡμῶν ἐπὶ Ποντίου Πιλάτου, καὶ παθόντα, καὶ ταφέντα,

Καὶ ἀναστάντα τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ κατὰ τὰς γραφὰς,

Καὶ ἀνελθόντα εἰς τοὺς οὐρανοὺς, καὶ καθεζόμενον ἐν δεξιᾷ τοῦ Πατρὸς,

Καὶ πάλιν ἐρχόμενον μετὰ δόξης κρῖναι ζῶντας καὶ νεκρούς, οὗ τῆς βασιλείας οὐκ ἔσται τέλος·

Καὶ εἰς τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον, τὸ Κύριον καὶ Ζωοποιόν, τὸ ἐκ τοῦ Πατρὸς ἐκπορευόμενον, τὸ σὺν Πατρὶ καὶ Υἱῷ συμπροσκυνούμενον καὶ συνδοξαζόμενον, τὸ λαλῆσαν διὰ τῶν προφητῶν·

Εἰς μίαν ἁγίαν καθολικὴν καὶ ἀποστολικὴν ἐκκλησίαν·

Ὁμολογοῦμεν ἓν βάπτισμα εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν·

Προσδοκῶμεν ἀνάστασιν νεκρῶν,

Καὶ ζωὴν τοῦ μέλλοντος αἰῶνος.

Ἀμήν.

Transliteration of the original

Transliterarea originalului

Pistévomen is éna Theón Patéra pantoktrátora piitín ouranoú ke gis oratón te pánton ke aoráton·

Ke is éna Kýrion Iisoún Khristón ton yión tou Theoú ton Monogení, ton ek tou Patrós gennithénta pro pánton ton eónon, Fos ek Fotós, Theón alithinón ek Theoú alithinoú, gennithénta ou piithénta, omooúsion to Patrí, di'oú ta pánta egéneto·

Ton di'imás tous anthrópous ke diá tin imetéran sotirían katelthónta ek ton ouranón, ke sarkothénta ek Pnévmatos Agíou ke Marías tis parthénou, ke enanthropísanta,

Stavrothénta te ypér imón epí Pontíou Pilátou, ke pathónta, ke tafénta,

Ke anastánta ti tríti iméra katá tas grafás,

Ke anelthónta is tous ouranoús, ke kathezómenon en deksiá tou Patrós,

Ke pálin erkhómenon metá dóksis kríne zóntas ke nekroús, ou tis vasilías ouk éste télos·

Ke is to Pnévma to Ágion, to Kýrion ke Zoopión, to ek tou Patrós ekporevómenon, to syn Patrí ke Yió symproskynoúmenon ke syndoksazómenon, to lalísan diá ton profitón·

Is mían agían katholikín ke apostolikín ekklisían·

Omologoúmen en váptisma is áfesin amartión·

Prosdokómen anástasin nekrón,

Ke zoḯn tou méllontos eónos.

Amín.

Pronunciation rules for transliterations

Regulile de pronunție pentru transliterări

ë, ï = e, i *

ou = u ; g = gh ; ge = ye ; gi = yi

d = dh ; kh = ch = h ; mp = mb ; nt = nd

* separated from the preceding vowel

separat de vocala anterioară

Transliteration of the original with Cyrillic script **

Transliterarea originalului cu caractere chirilice

** North Macedonia / Macedonia de Nord

Пистèвомен ис èна Тхеòн Патèра пантокрàтора пиитѝн уранỳ ке гис оратòн те пàнтон ке аорàтон. Ке ис èна Кѝријон Иисỳн Христòн тон ијòн ту Тхеỳ тон Моногенѝ, тон ек ту Патрòс геннитхèнта про пàнтон тон еòнон, Фос ек Фотòс, Тхеòн алитхинòн ек Тхеỳ алитхинỳ, геннитхèнта у пиитхèнта, омоỳсијон то Патрѝ диј'ỳ та пàнта егèнето; Тон диј'имàс тус антхрòпус ке дијà тин иметèран сотирѝјан кателтхòнта ек тон уранòн, ке саркотхèнта ек Пнèвматос Агѝју ке Марѝјас тис партхèну, ке енантхропѝсанта, Ставротхèнта те ипèр имòн епѝ Понтѝју Пилàту, ке патхòнта, ке тафèнта, Ке анастàнта ти трѝти имèра катà тас графàс, Ке анелтхòнта ис тус уранỳс, ке катхезòменон ен дексијà ту Патрòс, Ке пàлин ерхòменон метà дòксис крѝне зòнтас ке некрỳс, у тис василѝјас ук èсте тèлос. Ке ис то Пнèвма то Àгијон, то Кѝријон ке Зоопијòн, то ек ту Патрòс екпоревòменон, то син Патрѝ ке Ијò симпроскинỳменон ке синдоксазòменон, то лалѝсан дијà тон профитòн. Ис мѝјан агѝјан катхоликѝн ке апостоликѝн екклисѝјан; Омологỳмен ен вàптисма ис àфесин амартијòн; Просдокòмен анàстасин некрòн, Ке зоѝн ту мèллонтос еòнос. Амѝн.

Pronunciation / Pronunția / Изговор
г = гх ; ге = ие ; ги = ии ; д = дх ; мп = мб ; нт = нд

Modern Greek rendition

Redarea în greaca modernă

Το Σύμβολο της Πίστεως Νικαίας-Κωνσταντινουπόλεως

Πιστεύουμε σε ένα Θεό, Πατέρα, Παντοκράτορα, δημιουργό του ουρανού και της γης, όλου του ορατού και του αόρατου κόσμου.

Πιστεύουμε και σε έναν Κύριο, τον Ιησού Χριστό, τον Υιό του Θεού το μονογενή, που γεννήθηκε από τον Πατέρα προαιώνια. Φως από το Φως, αληθινό Θεό από Θεό αληθινό, που γεννήθηκε και δε δημιουργήθηκε, ομοούσιο με τον Πατέρα, δια του οποίου Υιού όλα δημιουργήθηκαν.

Αυτόν που για μας τους ανθρώπους και για τη σωτηρία μας κατέβηκε από τους ουρανούς και σαρκώθηκε από το Άγιο Πνεύμα και τη Μαρία την Παρθένο και έγινε άνθρωπος.

Και που σταυρώθηκε για χάρη μας την εποχή του Ποντίου Πιλάτου και θυσιάστηκε και ενταφιάστηκε.

Και που αναστήθηκε την τρίτη ημέρα, σύμφωνα με τις Γραφές.

Και που ανέβηκε στους ουρανούς και κάθεται δεξιά του Πατέρα.ú

Και που πάλι θα επιστρέψει με δόξα για να κρίνει ζώντες και νεκρούς, του οποίου η Βασιλεία δε θα έχει τέλος.

Πιστεύουμε και στο Άγιο Πνεύμα, που είναι Κύριον ως Θεός, αυτό που δίνει ζωή, που εκπορεύεται από τον Πατέρα, αυτό που μαζί με τον Πατέρα και τον Υιό συμπροσκυνείται και συνδοξάζεται, το οποίο μίλησε με το στόμα των προφητών.

Πιστεύουμε στην Εκκλησία που είναι μία, αγία, καθολική και αποστολική.

Ομολογούμε ένα βάπτισμα για τη συγχώρηση των αμαρτιών.

Περιμένουμε με ελπίδα την ανάσταση των νεκρών.

Και τη ζωή στη μέλλουσα βασιλεία του Θεού.

Αμήν.

Transliteration from modern Greek

Transliterarea din greaca modernă

To Sýmvolo tis Písteos Nikéas-Konstantinoupóleos

Pistévoume se éna Theó, Patéra, Pantokrátora, dimiourgó tou ouranoú ke tis gis, ólou tou oratoú ke tou aóratou kósmou.

Pistévoume ke se énan Kýrio, ton Iisoú Khristó, ton Yió tou Theoú to monogení, pou genníthike apó ton Patéra proëónia. Fos apó to Fos, alithinó Theó apó Theó alithinó, pou genníthike ke de dimiourgíthike,

omooúsio me ton Patéra, diá tou opíou Yioú óla dimiourgíthikan.

Aftón pou giá mas tous anthrópous ke giá ti sotiría mas katévike apó tous ouranoús ke sarkóthike apó to Ágio Pnévma ke ti María tin Parthéno ke égine ánthropos.

Ke pou stavróthike giá khári mas tin epokhí tou Pontíou Pilátou ke thysiástike ke entafiástike.

Ke pou anastíthike tin tríti iméra, sýmfona me tis Grafés.

Ke pou anévike stous ouranoús ke káthete deksiá tou Patéra.

Ke pou páli tha epistrépsi me dóksa giá na kríni zóntes ke nekroús, tou opíou i Vasilía de tha ékhi télos.

Pistévoume ke sto Ágio Pnévma, pou íne Kýrion os Theós, aftó pou díni zoḯ, pou ekporévete apó ton Patéra, aftó pou mazí me ton Patéra ke ton Yió symproskyníte ke syndoksázete, to opío mílise me to stóma ton profitón.

Pistévoume stin Ekklisía pou íne mía, agía, katholikí, ke apostolikí.

Omologoúme éna váptisma giá ti synkhórisi ton amartión.

Periménoume me elpída tin anástasi ton nekrón.

Ke ti zoḯ sti méllousa vasilía tou Theoú.

Amín.

Transliteration from modern Greek with Cyrillic script

Transliterarea din greaca modernă cu caractere chirilice

То Сѝмволо тис Пѝстеос Никèас-Константинупòлеос

Писèтвуме се èна Тхеò, Патèра, Пантокрàтора, димијургò ту уранỳ ке тис гис, òлу ту оратỳ ке ту аòрату кòсму. Пистèвуме ке се èнан Кѝријо, тон Иисỳ Христò, тон Ијò ту Тхеỳ то моногенѝ, пу геннѝтхике апò тон Патèра проеòнија. Фос апò то Фос, алитхинò Тхеò апò Тхеò алитхинò, пу геннѝтхике ке де димијургѝтхике, омоỳсијо ме тон Патèра, дијà ту опѝју Ијỳ òла димијургѝтхикан. Афтòн пу гијà мас тус антхрòпус ке гијà ти сотирѝја мас катèвике апò тус уранỳс ке саркòтхике апò то Àгијо Пнèвма ке ти Марѝја тин Партхèно ке èгине àнтхропос. Ке пу ставрòтхике гијà хàри мас тин епохѝ ту Понтѝју Пилàту ке тхисијàстике ке ентафијàстике. Ке пу анастѝтхике тин трѝти имèра, сѝмфона ме тис Графèс. Ке пу анèвике стус уранỳс ке кàтхете дексијà ту Патèра. Ке пу пàли тха епистрèпси ме дòкса гијà на крѝни зòнтес ке некрỳс, ту опѝју и Василѝја де тха èхи тèлос. Пистèвуме ке сто Àгијо Пнèвма, пу ѝне Кѝријон ос Тхеòс, афтò пу дѝни зоѝ, пу екпорèвете апò тон Патèра, афтò пу мазѝ ме тон Патèра ке тон Ијò симпроскинѝте ке синдоксàзете, то опѝјо мѝлисе ме то стòма тон профитòн. Пистèвуме стин Екклисѝја пу ѝне мѝја, агѝја, катхоликѝ, ке апостоликѝ. Омологỳме èна вàптисма гијà ти синкхòриси тон амартијòн. Перимèнуме ме елпѝда тин анàсатси тон некрòн. Ке ти зоѝ сти мèллуса василѝја ту Тхеỳ. Амѝн.

English translation

We believe in one God, the Father Almighty, Maker of Heaven and earth, and of all things visible and invisible.

And in one Lord Jesus Christ, the Son of God, the Only-begotten, begotten of the Father before all ages; Light of Light: true God of true God; begotten, not made; of one essence with the Father, by Whom all things were made;

Who for us men, and for our salvation, came down from the heavens, and was incarnate of the Holy Spirit and the Virgin Mary, and became man;

And was crucified for us under Pontius Pilate, and suffered, and was buried;

And arose again on the third day according to the Scriptures;

And ascended into the heavens, and sits at the right hand of the Father;

And shall come again, with glory, to judge both the living and the dead; Whose kingdom shall have no end.

And in the Holy Spirit, the Lord, the Giver of Life; Who proceeds from the Father; Who with the Father and the Son together is worshipped and glorified; Who spoke by the prophets.

In One, Holy, Catholic, and Apostolic Church.

We confess one baptism for the remission of sins.

We look for the resurrection of the dead,

And the life of the age to come.

Amen.

Translatio latina Credimus in unum Deum, Patrem omnipotentem, factorem caeli et terrae, visibilium omnium et invisibilium. Et in unum Dominum Iesum Christum, Filium Dei unigenitum, et ex Patre natum ante omnia saecula. Deum de Deo, lumen de lumine, Deum verum de Deo vero, genitum non factum, consubstantialem Patri: per quem omnia facta sunt. Qui propter nos homines et propter nostram salutem descendit de caelis. Et incarnatus est de Spiritu Sancto ex Maria Virgine, et homo factus est. Crucifixus etiam pro nobis sub Pontio Pilato, passus et sepultus est. Et resurrexit tertia die, secundum Scripturas. Et ascendit in caelum, sedet ad dexteram Patris. Et iterum venturus est cum gloria, iudicare vivos et mortuos: cuius regni non erit finis. Et in Spiritum Sanctum, Dominum, et vivificantem: qui ex Patre procedit. Qui cum Patre et Filio simul adoratur et glorificatur: qui locutus est per Prophetas. Et unam, sanctam, catholicam et apostolicam Ecclesiam. Confitemur unum baptisma in remissionem peccatorum. Et exspectamus resurrectionem mortuorum. Et vitam venturi saeculi. Amen.

Traducerea în română

Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii si morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci. Și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. Mărturisim un Botez, întru iertarea păcatelor. Așteptăm învierea morților. Și viața veacului ce va să fie.

Amin.

* * * * * * *

325 d.Hr. - 2025 d.Hr.

1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic al Bisericii lui Hristos, care a avut loc la Niceea (în Anatolia), astăzi Iznik (în Turcia), în anul 325 (20 mai - 25 august), și la care au participat 318 Sfinți Părinți, mulți care fuseseră prigoniți pentru credința lor și suferiseră chinuri groaznice

Crezul Niceean

Originalul

Πιστεύομεν εἰς ἕνα Θεὸν Πατέρα παντοκράτορα πάντων ὁρατῶν τε καὶ ἀοράτων ποιητήν·
καὶ εἰς ἕνα Κύριον Ἰησοῦν Χριστὸν τὸν Υἱὸν τοῦ Θεοῦ, γεννηθέντα ἐκ τοῦ Πατρὸς, μονογενή, τουτέστιν ἐκ τῆς οὐσίας τοῦ Πατρὸς, Θεὸν ἐκ Θεοῦ, Φῶς ἐκ Φωτός, Θεὸν ἀληθινὸν ἐκ Θεοῦ ἀληθινοῦ, γεννηθέντα, οὐ ποιηθέντα, ὁμοούσιον τῷ Πατρί, δι’ οὗ τὰ πάντα ἐγένετο τά τε ἐν τῷ οὐρανῷ καὶ τὰ ἐν τῇ γῇ, τὸν δι’ ἡμᾶς τοὺς ἀνθρώπους, καὶ διὰ τὴν ἡμετέραν σωτηρίαν, κατελθόντα, καὶ σαρκωθέντα, καὶ ἐνανθρωπήσαντα, παθόντα, καὶ ἀναστάντα τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ, ἀνελθόντα εἰς τοὺς οὐρανούς, ἐρχόμενον κρῖναι ζῶντας καὶ νεκρούς.
καὶ εἰς τὸ Ἅγιον Πνεῦμα.

Transliterarea originalului

Pistévomen is éna Theón Patéra pantokrátora pánton oratón te ke aoráton piitín·
ke is éna Kýrion Iisoún Khristón ton Yión tou Theoú, gennithénta ek tou Patrós, monogení, toutéstin ek tis ousías tou Patrós, Theón ek Theoú, Fos ek Fotós, Theón alithinón ek Theoú alithinoú, gennithénta, ou piithénta, omooúsion to Patrí, di'oú ta pánta egéneto ta te en to ouranó ke ta en ti gi, ton di'imás tous anthrópous, ke diá tin imetéran sotirían, katelthónta, ke sarkothénta, ke enanthropísanta, pathónta, ke anastánta ti tríti iméra, anelthónta is tous ouranoús, erkhómenon kríne zóntas ke nekroús.
ke is to Ágion Pnévma.

Regulile de pronunție pentru transliterări

ë, ï = e, i *
ou = u ; g = gh ; ge = ye ; gi = yi
d = dh ; kh = ch = h ; mp = mb ; nt = nd

* separat de vocala anterioară

Transliterarea originalului cu caractere chirilice *

* Macedonia de Nord

Пистèвомен ис èна Тхеòн Патèра пантокрàтора пàнтон оратòн те ке аорàтон пиитѝн; ке ис èна Кѝријон Иисỳн Христòн тон Ијòн ту Тхеỳ, геннитхèнта ек ту Патрòс, моногенѝ, тутèстин ек тис усѝјас ту Патрòс, Тхеòн ек Тхеỳ, Фос ек Фотòс, Тхеòн алитхинòн ек Тхеỳ алитхинỳ, геннитхèнта, у пиитхèнта, омоỳсијон то Патрѝ, диј'ỳ та пàнта егèнето та те ен то уранò ке та ен ти ги, тон диј'имàс тус антхрòпус, ке дијà тин иметèран сотирѝјан, кателтхòнта, ке саркотхèнта, ке енантхропѝсанта, патхòнта, ке анастàнта ти трѝти имèра, анелтхòнта ис тус уранỳс, ерхòменон крѝне зòнтас ке некрỳс; ке ис то Àгијон Пнèвма.
Pronunția / Изговор
г = гх ; ге = ие ; ги = ии ; д = дх ; мп = мб ; нт = нд

Redarea în greaca modernă

Το Σύμβολο της Νίκαιας

Πιστεύουμε σε έναν Θεό, Πατέρα Παντοκράτορα, δημιουργό των πάντων, ορατών και αοράτων.
Πιστεύουμε σε έναν Κύριο Ιησού Χριστό, τον Υιό του Θεού, τον μονογενή, γεννημένο από τον Πατέρα, δηλαδή από την ουσία του Πατρός, Θεό από τον αληθινό Θεό, γεννημένο, όχι δημιουργημένο, ομοούσιο με τον Πατέρα, μέσω του οποίου έγιναν τα πάντα, αυτά που είναι στον ουρανό και αυτά επάνω στη γη, αυτόν που για εμάς τους ανθρώπους, και για τη σωτηρία μας, κατέβηκε και ενσαρκώθηκε και έγινε άνθρωπος, που υπέφερε, και αναστήθηκε την τρίτη ημέρα, και ανέβηκε στους ουρανούς, και θα έρθει να κρίνει τους ζωντανούς και τους νεκρούς.
Και στο Άγιο Πνεύμα.

Transliterarea din greaca modernă

To Sýmvolo tis Níkeas

Pistévoume se énan Theó, Patéra Pantkrátora, dimiourgó ton pánton, oratón ke aoráton.
Pistévoume se énan Kýrio Iisoú Khristó, ton Yió tou Theoú, ton monogení, genniméno apó ton Patéra, diladí apó tin ousía tou Patrós, Theo apó ton alithinó Theó, genniméno, ókhi dimiourgiméno, omooúsio me ton Patéra, méso tou opíou éginan ta pánta, aftá pou íne ston ouranó ke aftá epáno sti gi, aftón pou giá emás tous anthrópous, ke giá ti sotiría mas, katévike ke ensarkóthike ke égine ánthropos, pou ypéfere, ke anastíthike tin tríti iméra, ke anévike stous ouranoús, ke tha érthi na kríni tous zontanoús ke tous nekroús.
Ke sto Ágio Pnévma.

Transliterarea din greaca modernă cu caractere chirilice

То Сѝмволо тис Нѝкеас

Пистèвуме се èнан Тхеò, Патèра Пантокрàтора, димијургò тон пàнтон, оратòн ке аорàтон. Пистèвуме се èнан Кѝријо Иисỳ Христò, тон Ијò ту Тхеỳ, тон моногенѝ, геннимèно апо тон Патèра, диладѝ апò тин усѝја ту Патрòс, Тхеò апò тон алитхино Тхеò, геннимèно, òхи димијургимèно, омоỳсијо ме тон Патèра, мèсо ту опѝју èгинан та пàнта, афтà пу ѝне стон уранò ке афтà епàно сти ги, афтòн пу гијà емàс тус антхрòпус, ке гијà ти сотирѝја мас, катèвике ке енсаркòтхике ке èгине àнтхропос, пу ипèфере, ке анастѝтхике тин трѝти имèра, ке анèвике стус уранỳс, ке тха èртхи на крѝни тус зонтанỳс ке тус некрỳс. Ке сто Àгијо Пнèвма.
Traducerea în engleză

We believe in one God, the Father almighty, maker of all things visible and invisible;
And in one Lord, Jesus Christ, the Son of God, begotten from the Father, only-begotten, that is, from the substance of the Father, God from God, light from light, true God from true God, begotten not made, of one substance with the Father, through Whom all things came into being, things in heaven and things on earth, Who because of us men and because of our salvation came down, and became incarnate and became man, and suffered, and rose again on the third day, and ascended to the heavens, and will come to judge the living and dead,
And in the Holy Spirit.

Traducerea în română

Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute;
și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul Născut, adică, din ființa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut (iar) nu făcut, de-o-ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, cele din cer și cele de pe pământ, Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât și S-a întrupat, om făcându-Se, și a suferit și iarăși S-a ridicat a treia zi, S-a înălțat la Ceruri și iarăși va să vie să judece viii și morții;
și întru Duhul Sfânt.

În memoria mamei mele / In loving memory of my mother

"Dragostea nu piere niciodată"
"Love never fails"
"El amor nunca deja de ser"
(1 Cor. 13:8)

* * *

Maria Mețcas se naște Ricean, în 23 august 1947 (sâmbătă) în comuna Bazna, raionul Mediaș, astăzi județul Sibiu. Este cea de-a doua dintre cele patru fiice ale părinților săi, Iosif și Maria. După câțiva ani se mută împreună cu familia în comuna Cetatea de Baltă, județul Alba, unde își petrece restul copilăriei și adolescența.

Maria absolvă clasa a XI-a umanistică a Școlii Medii "Iacob Mureșianu" din Blaj în anul 1965 și apoi Facultatea de Drept din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, în anul 1970, obținând Diploma de Licență cu media 10.

În același an, Maria este admisă ca avocat stagiar în Colegiul de Avocați ai Județului Arad (Baroul Arad), obținând definitivatul la începutul anului 1973. Practică avocatura în municipiul Arad, fiind apreciată de clienți, atât pentru profesionalism, cât și pentru empatia și compasiunea pe care le arată față de aceștia, până la jumătatea anului 1993, când este pensionată pentru caz de boală, iar la începutul anului 2005 este pensionată pentru limită de vârstă.

În luna noiembrie 1974, Maria se căsătorește civil cu Hristos Mețcas și în aceeași lună, dar a anului 1992, se căsătorește religios (creștin-ortodox) cu acesta. La un an și o zi după căsătoria civilă îl naște pe fiul său, fiind o soție și mamă devotată de-a lungul vieții.

Îți mulțumesc, mama, că mi-ai dat viață! Doar Dumnezeu este deasupra ta și a lui tata.

Maria Mețcas adoarme în Domnul în 21 octombrie 2007 (duminică).

După lunga suferință prin care a trecut în timpul vieții pământești, Dumnezeu s-o odihnească în pace și s-o primească în Împărăția Sa, alături de toți Sfinții Săi!

* * * * * * *

Maria Mețcas (/mʌrɪʌ mɛtskʌs/) was born Ricean (/rɪtʃʌn/), on August 23, 1947 (Saturday) in Bazna commune, Mediaș district, today Sibiu county (Romania). She was the second of the four daughters of her parents, Iosif and Maria. A few years later she moved with her family to the commune of Cetatea de Baltă, Alba county, where she spent the rest of her childhood and adolescence.

Maria graduated in 1965 the 11th class humanistic at the "Iacob Mureșianu" Secondary School in Blaj and in 1970 from the Faculty of Law at the "Babeș-Bolyai" University of Cluj, obtaining her Bachelor's Degree with the grade 10.

In the same year, Maria was admitted as a trainee lawyer to the College of Lawyers of Arad County (Arad Bar), obtaining her final license at the beginning of 1973. She practiced law in the city of Arad, being appreciated by her clients, both for her professionalism and for the empathy and compassion she showed to them, until mid-1993, when she retired due to illness, and in early 2005 she retired for old age.

In the month of November 1974, Maria got civilly married to Hristos Mețcas and in the same month, but in 1992, she got religiously married (christian-orthodox) to the same. A year and a day after the civil marriage she gave birth to her son, being a devoted wife and mother throughout her life.

Thank you, mother, for giving me life! Only God is above you and my father.

Maria Mețcas fell asleep in the Lord on October 21, 2007 (Sunday).

After the long suffering she went through during her earthly life, may God rest her in peace and welcome her in His Kingdom, along with all His Saints!

* * * * * * *

María Mețcas (Métskas) nació como Ricean (Richán), el 23 de agosto de 1947 (sábado) en la comuna de Bazna, distrito de Mediaș, actual condado de Sibiu (Rumanía). Era la segunda de las cuatro hijas de sus padres, Iosif y María. Después de unos años se trasladó con su familia a la comuna de Cetatea de Baltă, en el condado de Alba, donde pasó el resto de su infancia y adolescencia.

María se graduó en la 11ª clase humanística de la Escuela Secundaria «Iacob Mureșianu» de Blaj en 1965 y, posteriormente, en la Facultad de Derecho de la Universidad «Babeș-Bolyai» de Cluj en 1970, obteniendo el Título de Licencia con una media de 10.

Ese mismo año, María fue admitida como abogada en prácticas en el Colegio de Abogados del Condado de Arad, y obtuvo el título final a principios de 1973. Ejerció como abogada en el municipio de Arad, siendo apreciada por sus clientes, tanto por su profesionalidad como por la empatía y compasión que mostraba hacia ellos, hasta mediados de 1993, cuando se retiró por enfermedad, y a principios de 2005 se retiró por vejez.

En noviembre de 1974, María se casó por lo civil con Hristos Mețcas, y en el mismo mes, pero de 1992, lo hizo por lo religioso (cristiano ortodoxo) con este. Un año y un día después del matrimonio civil dio a luz a su hijo, siendo una abnegada esposa y madre durante toda su vida.

¡Gracias, mamá, por darme la vida! Sólo Dios está por encima de ti y de papá.

María Mețcas se durmió en el Señor el 21 de octubre de 2007 (domingo).

Después de lo largo sufrimiento por lo que pasó durante su vida terrenal, ¡que Dios la descanse en paz y la acoja en Su Reino con todos Sus Santos!

Maica Domnului – Pururea Fecioara Maria

(de Cristian-Stavros Mețcas)

Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos numind-o Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară. La acest din urmă atribut mă voi referi în postarea aceasta. Prin urmare, când o numim pe Maica Domnului - Pururea Fecioară, înţelegem că ea este:

A. Fecioară înainte de Naştere.

Aceasta înseamnă că zămislirea (conceperea) Domnului Iisus în pântecele Maicii Sale s-a făcut în mod supranatural, minunat, fără contribuţia vreunui bărbat printr-o împreunare între acesta şi Maria, ci prin lucrarea Duhului Sfânt, Care S-a pogorât peste ea (Luca 1,26-35) şi a făcut posibilă şi reală fecundarea unui ovul al Mariei. De aceea, Domnul Iisus este conceput de la Duhul Sfânt şi din “sămânţa femeii” (Facere 3,15), sămânţa bărbatului lipsind.

Scriptura arată clar acest adevăr încă din Vechiul Testament, unde Isaia profeţeşte în cartea cu acelaşi nume că “Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu” (Isaia 7,14). Această profeţie este reluată în Evanghelia după Matei, fapt care subliniază că ea s-a împlinit în persoana Domnului Iisus (Matei 1,23).

Fecioria Maicii Domnului înainte de Naştere este o învăţătură esenţială dovedind divinitatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Naşterea lui miraculoasă, fără să moştenească păcatul strămoşesc. Această învăţătură nu este combătută nici de neoprotestanţi şi nici de iehovişti.

B. Fecioară în timpul Naşterii.

Aceasta înseamnă că prin Naşterea Sa, Mântuitorul nu a stricat fecioria Maicii Sale. Dacă Întruparea Sa a fost deodată supranaturală, de la Duhul Sfânt, dar şi naturală, din Fecioara Maria, atunci şi Naşterea Sa trebuie să fi fost la fel. Prin urmare, Domnul Iisus S-a născut ca toţi oamenii, pe cale naturală, dar fără să modifice starea de virginitate în care se afla Maica Sa. Aceasta s-a întâmplat deoarece Mântuitorul, ca Dumnezeu ce era, precum a intrat în pântecele Fecioarei Maria aşa a şi ieşit, adică fără să-l deschidă, însă a ieşit totodată ca toţi oamenii, având trup ca şi ei încă de la zămislire, în timpul Naşterii şi mai departe.

Înţelegerea corectă, ortodoxă, a aceleiaşi profeţii mesianice din Isaia 7,14 este aceea că Fecioara Maria este fecioară atât la conceperea Fiului ei („va avea în pântece”), cât şi la Naşterea Lui („va naşte”). Adică: “Cine va avea în pântece pe Fiul? Fecioara.”; şi “Cine va naşte pe Fiul? Fecioara.”. Totodată, din modul în care se exprimă Isaia se înţelege că fecioria este un atribut etern al Fecioarei, adică ea va fi Pururea Fecioară. Isaia nu ne spune doar că o femeie care nu se va împreuna înainte cu niciun bărbat Îl va naşte pe Hristos, ci mai mult, că “Fecioara”, adică o femeie al cărei veşnic atribut este fecioria va fi Maica Cuvântului lui Dumnezeu.

Neoprotestanţii şi iehoviştii nu cred în fecioria Maicii Domnului în timpul Naşterii, aşa cum nu cred nici în fecioria ei după Naştere şi până la adormire. Ei nu vor să înţeleagă că şi Naşterea, ca şi Întruparea, a fost un eveniment supranatural, căci din Fecioara nu S-a născut un simplu om, ci Dumnezeul-om. Astfel, Dumnezeu a făcut încât consecinţele biologice ale unei naşteri de simplu om să fie înlăturate, căci S-a născut nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu, iar Maica Sa a rămas fecioară şi la Naştere.

C. Fecioară după Naştere.

Aceasta înseamnă că, după Naştere şi până la moartea ei, Maica Domnului nu a mai născut alţi fii sau fiice prin împreunarea cu Iosif. De fapt, ea s-a abţinut de la relaţiile trupeşti fără chiar să se şi gândească la o împreunare fizică cu soţul ei, deoarece scopul vieţii sale era ascultarea de Domnul, căruia I se dedicase prin trăirea întru-feciorie.

Pe lângă înţelegerea corectă a versetului mesianic din Isaia, arătată la subiectul despre fecioria în timpul Naşterii, noi credem că nu este posibil ca Maica după trup a Creatorului, după ce “i-a făcut mărire Cel Puternic” (Luca 1,49), prin Întruparea şi Naşterea Lui din ea, să se fi coborât la o viaţă de familie obişnuită. Chiar şi Sf. Apostol Pavel, după ce a avut deosebita experienţă spirituală a convertirii la credinţa în Domnul Iisus arată că va trăi întru-înfrânare de la relaţii trupeşti bărbat-femeie până la sfârşitul vieţii lui (1 Corinteni 7,7-9). Să fi fost Maica Domnului, care a avut unica experienţă a Întrupării Domnului din ea, după ce L-a primit în suflet ca nimeni altul (Luca 1,38), mai prejos decât Pavel?

De asemenea, Iosif a fost îndemnat să o ia în căsătorie pe Maria pentru motivul că aceasta era însărcinată de la Duhul Sfânt (Matei 1,20), iar dacă nu ar fi făcut-o, ea ar fi fost considerată o femeie adulteră şi pedepsită cu moartea de comunitatea în care trăia. Tradiţia afirmă că Maria din fragedă copilărie a fost dedicată slujirii Domnului în Templu şi îşi dorea să rămână întru-feciorie pentru întreaga ei viaţă. Aşadar, rolul lui Iosif în căsătoria cu Maria, cu care fusese doar logodit înainte de a avea visul despre Întruparea Domnului din ea, a fost acela de a păzi fecioria ei şi nicidecum de a o strica.

Să analizăm acum, conform cu Scriptura, obiecţiunile ce sunt aduse acestei învăţături de către neoprotestanţi şi iehovişti:

a. „Fraţii Domnului”.

Într-adevăr, în Noul Testament există zece locuri în care sunt pomeniţi aşa-zişii “fraţi” ai Domnului: Matei 12,46 ; 13,55-56 ; Marcu 3,31-32 ; 6,3 ; Luca 8,19 ; Ioan 2,12 ; 7,3-5 ; Faptele Apostolilor 1,14 ; 1 Corinteni 9,5 şi Galateni 1,19. Dar trebuie să observăm că niciunde nu ni se arată direct relaţia dintre Maica Domnului şi “fraţii” Lui, ci doar relaţia între ea şi Domnul Iisus, aceea de mamă-fiu, şi relaţia dintre Domnul Iisus şi Iacov, Iosi, Simon şi Iuda, care sunt numiţi “fraţii” Săi. Aceasta nu implică neapărat concluzia că ei erau fiii şi fiicele Maicii Domnului, născuţi de ea după Domnul Iisus din căsătoria cu Iosif. Din contra, dovezile scripturistice indică cu maximă certitudine că persoanele prezentate în Noul Testament drept “fraţi” şi “surori” ai Domnului erau nişte rude foarte apropiate ale Mântuitorului, probabil veri primari, dar nicidecum fraţi după trup din aceeaşi mamă.

Mai întâi, aducem ca argument adevărul potrivit căruia în antichitate, la evrei, cuvintele “frate” şi “soră” erau folosite pentru a desemna nu numai pe fraţii propriu-zişi, ci şi pe alte rude foarte apropiate. Aşa, spre pildă, Lot era nepotul de frate al lui Avram, ceea ce nu-l opreşte pe acesta din urmă să-l cheme “frate” (Facere 11,27 şi 13,8). La fel, deşi Iacov era nepotul de soră al lui Laban, ei sunt numiţi „fraţi” (Facere 29,10-15; vezi şi 1 Cronici 23,21-22, unde “frate” = văr).

În al doilea rând, deşi numele adevăratei mame a “fraţilor” Domnului Iisus este Maria (Matei 27,56), aceasta nu poate fi identificată cu Maica Domnului, din însuşi modul distant cum ne este prezentată (“mama lui Iacov şi a lui Iosi”), în cazul Fecioarei Maria, Matei, în Evanghelia sa, obişnuind să o prezinte într-un mod foarte apropiat cititorului, subliniind mereu relaţia ei cu Domnul Iisus şi niciodată cu altcineva (Matei 1,18; 2,11; 2,21; 13,55). Mergând mai departe, prin compararea versetelor din Evanghelii ce ne prezintă femeile martore ale răstignirii Domnului, rezultă că acea Maria, mama “fraţilor” Domnului, este “Maria lui Cleopa” sau “cealaltă Marie” (compara Matei 27,56 (28,1) cu Marcu 15,40 (16,1) şi cu Ioan 19,25). Aşadar, soţul mamei “fraţilor” Domnului fiind Cleopa, ea nu poate fi Maica Domnului, care era căsătorită cu Iosif. Din păcate însă, neputând stabili conform Scripturii relaţia de rudenie între mama „fraţilor” Domnului Iisus sau soţul ei Cleopa şi părinţii Domnului Iisus, nu putem şti cu exactitate ce erau “fraţii” Domnului pentru El, dar cert este că nu erau fraţi din aceeaşi mamă, ci probabil veri primari.

Pe lângă cele arătate mai sus, există încă trei dovezi care infirmă ipoteza că “fraţii” Domnului sunt fiii Mariei, Maica Domnului:

- faptul că pasajul cu Domnul Iisus la 12 ani în Templu, descris în Luca 2,41-52, nu-i aminteşte pe “fraţii” Domnului şi spune doar că părinţii L-au căutat pe Domnul Iisus printre “rudele” şi “cunoscuţii” lor, poate da de înţeles că “fraţii” sunt incluşi la modul general printre rude şi că, deci, nu erau fraţi din aceeaşi mamă;

- din Ioan 7,3-5 reiese că “fraţii” Domnului nu credeau în El şi Îl tratau ca pe un înşelător, dându-I sfaturi cu ironie. Astfel, ne vedem obligaţi să tragem concluzia că ei erau mai în vârstă decât Domnul Iisus, căci, în contextul vremii de atunci, nu şi-ar fi putut permite să se comporte aşa, dacă erau mai mici decât El. Ori aşa ceva nu este posibil, pentru că ştim că Domnul Iisus este întâiul născut al Mariei;

- în Ioan 19,25-27 se spune că Domnul Iisus i-a încredinţat-o Apostolului Ioan pe Maica Sa, Maria, să-i fie “mamă” , iar el să-i fie ei “fiu”. Evident, Mântuitorul a arătat că doreşte ca mama Sa să fie bine îngrijită la bătrâneţe, după moartea, Învierea şi Înălţarea Sa la cer. Dar rezultă tot atât de evident şi că Maica Domnului nu a mai avut alţi copii, căci altfel ar fi fost de datoria lor s-o îngrijească. În atotştiinţa Sa de Dumnezeu, Mântuitorul ştia că “fraţii” Săi vor deveni curând credincioşi (Faptele Apostolilor 1,14), iar dacă ei ar fi fost copiii Maicii Sale e de neconceput că ar fi lăsat-o pe drumuri. Iacov, fratele Domnului, devine conducătorul Bisericii din Ierusalim, având o viaţă extrem de ocupată, dar şi viaţa Apostolului Ioan urma să fie la fel.

b. Expresia “până ce”.

Unele traduceri ale Bibliei în limba română redau versetul Matei 1,25, în care este vorba despre Iosif şi Maria, astfel: “Dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un Fiu” (ediţia Cornilescu). De aici unii trag concluzia pripită că, negreşit, Iosif trebuie să fi cunoscut-o pe Maria după Naşterea Domnului Iisus. Pentru aceştia un “până ce nu” atrage neapărat pe “după aceea da”. Dar concluzia este contrazisă de faptul că, în Scriptură, cuvântul ebraic “până” şi grupurile de cuvinte în componenţa cărora intră (până ce, până în, până la = până într-un anumit moment) nu obligă la a se înţelege că ceva în starea de lucruri de dinainte s-ar fi schimbat după aceea.

Aşa, spre exemplu, în textul de la Deuteronom 34,6 ni se spune că Moise “a fost îngropat în vale, în pământul Moabului … dar nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de azi”, adică în ziua scrierii acestui text. Dar aceasta nu înseamnă că mormântul lui Moise ar fi fost decoperit cândva după scrierea textului, căci el nu se cunoaşte nici în zilele noastre. Apoi, în 2 Regi 6,23 se spune că “Mical, fiica lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei”, ceea ce nu înseamnă că ea ar fi avut copii după ce a murit. În fine, în Matei 28,20, Hristos cel înviat spune: “Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Dar aceasta nu înseamnă nicidecum că Hristos ne va părăsi la sfârşitul veacului!

c. Expresia “întâi născut”.

La fel, aceleaşi traduceri ale Bibliei, redau versetul Luca 2,7 astfel: “Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut” (ed. Cornilescu). Înţelegând în mod simplist expresia “întâi născut”, unii spun că trebuie să mai fi fost şi alţi copii născuţi de Maria: al doilea, al treilea … Dar în Scriptură sensul acestei expresii este mult mai profund.

La evrei, întâiul născut era ca un preot pentru familie în faţa lui Dumnezeu şi Îi era închinat Acestuia (Ieşirea 13,2). Astfel, fie că după “întâiul născut” mai urma şi alt copil sau nu, el era considerat şi numit ca atare (Zaharia 12,10). Prin urmare, faptul că Maica Domnului a avut un “întâi născut” nu înseamnă neapărat că a mai avut şi alţi copii, pentru că nu a avut.

Cu toate acestea, Domnul Iisus a fost numit “întâi născut între mulţi fraţi” (Romani 8,29), dar înţelegându-L ca întâi născut între cei ce vor deveni copiii lui Dumnezeu prin credinţa în El, aceştia fiind noi, creştinii.

d. Termenul (cuvântul) grecesc „anepsios”.

Acest termen este folosit în textul original în limba greacă de la Coloseni 4,10 şi este redat în limba română prin cuvântul “văr”, în traducerile clasice ale Bibliei. Prin urmare, se insinuează, dacă “fraţii” Domnului Iisus ar fi fost verii Lui, atunci în Scriptură s-ar fi folosit acest termen acolo unde se vorbeşte despre ei. Dar în loc de “anepsios” ei sunt desemnaţi prin “adelphos”, cuvânt al cărui prim sens în limba greacă este “frate”.

Mai întâi trebuie să spunem că tremenul “anepsios” înseamnă “nepot”, în limba greacă modernă, şi se pare că avea acelaşi sens şi pe vremea Mântuitorului, ediţii ale Bibliei mai recente specificând acest lucru (Noul Testament. Psalmii. – CLV 1993, Dicţionar - pag. 482: „fiul sorei”; NTP – GBV 1998, notă subsol pag. 236: “nepot”). Aşadar, Marcu era nepotul de soră al lui Barnaba, sora lui Barnaba fiind Maria, mama lui Marcu (Faptele Apostolilor 12,12). Apoi, chiar dacă acolo unde se vorbeşte despre “fraţii” Domnului s-a folosit termenul “adelphos” (frate), am arătat că, pe vremea aceea în societatea iudaică, acesta desemna pe orice rudă foarte apropiată şi nu numai pe fraţii propriu-zişi, din aceeaşi mamă. Exemplele date din cartea Facerii (vezi litera a.) au fost scrise, în original, în limba ebraică, iar în acele texte biblice s-a folosit cuvântul ebraic “ah” (frate), care, natural, a fost tradus în versiunea greacă a Vechiului Testament (Septuaginta) prin cuvântul “adelphos” (frate), deşi nu era vorba de fraţi din aceeaşi mamă. La fel se pare că s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte Evanghelia după Matei, care ar fi fost scrisă, în original, în aramaică (limba vorbită de evrei în vremea petrecerii pe pământ a Domnului Iisus), spre deosebire de celelalte cărţi noutestamentare, care au fost scrise în greacă. Atunci când era vorba despre “fraţii” Domnului, în Evanghelia după Matei s-a folosit, în originalul aramaic, cuvântul “ah” (frate), care a fost tradus apoi în greacă prin “adelphos”. Dar “ah”, ca şi “adelphos”, desemna orice rudă foarte apropiată, nu numai pe fraţii din aceeaşi mamă.

Aşadar, vedem lămurit că Scriptura, precum şi cercetarea înţelesurilor reale ale cuvintelor în vremurile biblice, susţin pururea fecioria Maicii Domnului şi nu o contrazic, aşa cum cred unii, folosindu-se de aparenţe şi privind superficial orice informaţie legată de acest subiect.

Slăvit să fie Domnul!